0:00

Aşteptată cu interes şi curiozitate, audierea organizată ieri de Consiliul Concurenţei stârneşte controverse întemeiate. Investigaţia a fost declanşată prin Ordinul nr. 599/30.06.2011 (modificat în 2012), ca urmare a unei autosesizări privind posibila înţelegere între SC ROVASAG PROD SRL Sagna, SC E 85 IMPEX Roman şi SC IMROM SA Roman la o licitaţie organizată demult de primăria comunei Ion Creangă. E greu de crezut că mai au pe cine sancţiona, dacă se va ajunge la o decizie în acest sens, după 3 ani. De altfel, în conferinţa de presă ţinută înaintea audierii, preşedintele Bogdan Chiriţoiu a admis că sunt neputincioşi în situaţia în care, la limită, ANAF – ca autoritate de execuţie a sancţiunilor stabilite de consiliu – nu apucă să se înscrie nici la masa credală pentru o firmă pe cale de dispariţie.

Mult mai interesante au fost amănuntele oferite despre activitatea CC. Bogdan Chiriţoiu, o apariţie rară în public, a explicat printre altele că nu e treaba consiliului cum se întocmesc caietele de sarcini pentru licitaţii. Pe acest sector, unde activează alte autorităţi ce aproape se calcă în picioare, ei urmăresc doar companiile, înţelegerile şi practicile lor neconcurenţiale. Particularitatea constă în amenzile foarte mari pe care le dau. Ţinând seama de termenii financiari, sancţiunea dată de CC poate fi mai dureroasă decât condamnarea unui individ hotărâtă de o instanţă de judecată. De reţinut este că executarea nu se suspendă prin contestarea deciziei. În context, Chiriţoiu a subliniat o satisfacţie profesională: CC că a câştigat 85-90% din cauzele contestate, intervenţia de luat în seamă a instanţelor limitându-se la reducerea amenzilor.

Spectaculos în activitatea CC, în ultima vreme, este că primesc multe sesizări din partea parchetelor privind aranjamente între companii combinate cu acte de corupţie. Acestea sunt „împachetate” cu tot dichisul, conţinând şi interceptările realizate de structurile informative autorizate.

Un punct nelămurit pe deplin s-a referit la valorificarea investigaţiilor de presă bine documentate. Vestea interesantă este că de la anul vor gestiona o platformă de lucru deschisă denunţătorilor, inclusiv din interiorul companiilor, care vor beneficia de protecţie după toate regulile din lumea civilizată. Cât priveşte investigaţiile de răsunet, au fost amintite cazuri cunoscute deja la nivel naţional sau local. (V. COSMA)

Nostalgia presei studenţeşti de altădată n-are concurenţă

Din echipa de vârf a Consiliului Concurenţei, deplasată la Piatra Neamţ, a făcut parte şi vicepreşedintele Otilian Neagoe. Mai cunoscut după Revoluţie ca prefect al judeţului Braşov (2001-2004) şi senator PSD (2004-2008), este una şi aceeaşi persoană cu fostul redactor-şef adjunct al revistelor „Viaţa studenţească”, „Amfiteatru” şi „Preuniversitaria” la sfârşitul anilor ’80. Primele două reviste, în condiţiile acelor vremuri, rămân un etalon de calitate şi profesionalism al actului de presă. „Presa studenţească avea lucruri care meritau să fie citite. A fost o presă de curaj. Lumea studenţilor în perioada aia era o lume specială”, a mărturist Neagoe, vizibil emoţionat, după ce au fost evocate figurile regretaţilor prieteni Stelian Moţiu şi Radu G. Ţeposu. Cu valoare de restituire morală, se cuvine amintit că Moţiu a „scăpat” în „Amfiteatru” grupajul de poezii ale Anei Blandiana ce aveau să rămână istorie prin „Suntem un popor vegetal”.

* Anunțul oficial

CONSILIUL CONCURENȚEI – PLENUL
Şedinţa de audieri din data de 28 Noiembrie 2014, ora 10
Dosarul nr. 6/ 28 Noiembrie, 2014, ora 10

Pe rol cauza – Raportului privind investigaţia declanşată prin Ordinul nr. 599/30.06.2011, modificat prin Ordinul nr. 479/31.05.2012 al Preşedintelui Consiliului Concurenței, ca urmare a autosesizarii Consiliului Concurenței având ca obiect posibila încălcare a art. 5 din Legea concurenței de către întreprinderile SC Rovasag Prod SRL, SC E 85 Impex SRL și SC Imrom SA cu ocazia unor proceduri competitive (licitaţii deschise și cereri de ofertă) organizate în conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare de către Primăria comunei Ion Creangă din judeţul Neamţ

Părți citate:

  1. SC ROVASAG PROD SRL SAGNA, JUD. NEAMŢ
  2. SC E 85 IMPEX SRL ROMAN, JUD. NEAMŢ
  3. SC IMROM SA ROMAN, JUD. NEAMŢ
Articolul precedentCSU CRAIOVA – CEAHLĂUL, ORA 15.30, LOOK PLUS TV
Articolul următorTârg de Crăciun în fața Casei de Cultură