***** ACTUALIZARE:
Tânăra a fost preluată de cadrele medicale de la UPU Piatra Neamț, care au stabilit că a suferit mai multe răni, din care cea mai gravă la cap, din cauza căreia a leșinat, mai ales că era sub influența alcoolului. Când și-a revenit, pacienta a refuzat investigațiile medicale și a luat decizia de a pleca acasă.
*****ȘTIRE INIȚIALĂ
O tânără, în vârstă de 23 de ani, a căzut, aseară, în pârâul Almaș. Ea se întorcea acasă împreună cu familia de la o prăznuire unde a „udat” cu prea multe păhărele amintirea defunctului, așa că a fost greu să-și mențină echilibrul și a alunecat de pe pod, plonjând în apă. Rudele au sunat, la ora 19,19, la Ambulanță și au cerut ajutorul, din cauză că nici mama și nici prietenul fetei nu prea erau în stare să facă ceva pentru a o scoate din apă, fiind, se pare, sub influența băuturilor alcoolice. „Echipajul cu asistent medical a reușit cu greu să scoată pacienta din apă, în ciuda faptului că tânăra era doar cu picioarele în pârâu, iar apoi a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor din Piatra Neamț”, a declarat dr. Dorice Albu, managerul interimar al Servicului de Ambulanță Neamț.
Tânăra s-a ales cu o lovitură la spinare , potrivit SAJ, și a fost predată medicilor de la UPU.
(C.I.)