Cazul dr. Smicală în atenția ministrului pentru Românii de Pretutindeni

Aflată la Piatra Neamț, Andreea Păstîrnac, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, a declarat că forul pe care-l conduce este extrem de preocupat de cazul doctoriței Camelia Smicală. Oficialul român a spus că o delegație formată din experți ai ministerelor de profil a fost în urmă cu o lună în Finlanda și implicit domnia sa  a avut câteva întâlniri cu parlamentari finlandezi din comisiile care se ocupă cu problematica protecției minorilor.

”Doamna Smicală se află într-o situație extrem de specială. Și-a găsit de lucru într-o altă localitate față de cea în care sunt copiii și, aflându-se într-o perioadă de început, în care trebuie să fie prezentă tot timpul la lucru, nu mai poate să meargă la copii în orele pe care autoritatea de custodie le stabilește. Am transmis săptămâna trecută două scrisori oficiale către doi miniștri din guvernul finlandez care au în portofoliul protecția familiei și a copilului. Am semnalat aspectele foarte îngrijorătoare din acest caz și anume faptul că fetița și băiatul se găsesc despărțiți unul de altul. Este foarte greu să înțelegem de ce doi frați nu pot să stea împreună”, a declarat ministrul Păstârnac.

La Piatra Neamț, ministrul pentru Românii de Pretutindeni a mai fost însoțit de Mihai Dan Chirică, secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și de Grațiela Drăghici, secretarul de stat în cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Cu această ocazie s-au făcut referiri și la campania ”Informare acasă! Siguranță în lume!” în care județul Neamț face parte din programul pilot.

”Suntem la sfârșitul acestui program pilot. Încercăm să stabilim un dialog mai intens, să lansăm o campanie de informare pentru cetățenii români care muncesc în străinătate, care intenționează să plece în străinătate, fie la studii, fie să lucreze, pentru a se proteja de pericolele legate de exploatarea prin muncă”, a mai afirmat Andreea Păstîrnac.

Timp de mai bine de două ore, în sala ”Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, s-au prezentat principalelor coordonate ale campanie la care au participat parlamentari, conducerile instituțiilor deconcentrate și ale administrațiilor publice locale și reprezentanți ai societății civile. (Ana MOISE)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...