Cauza Ignat vs. PNL a trecut de Bacău

ignat

Cu un picior în Partidul Național Liberal și cu celălalt în instanță, Andrei Ignat încă mai are de luptat cu foștii săi șefi politici, care n-au renunțat la ideea de a-l vedea plecat dintre ei. Divergența de opinie și statut dintre Ignat și PNL Neamț (respectiv Dorinel Ursărescu&Comp) a intrat pe făgașul firesc al justiției și s-a aflat zilele trecute la Curtea de Apel Bacău. De unde nu a ajuns încă un verdict. Cel puțin Andrei Ignat susține că nu l-a primit. ”Eu am făcut o cerere pentru ordonanță președințială, pentru suspendarea efectelor rezultate din pierderea calității de membru al PNL. Instanța de la Piatra Neamț mi-a dat câștig de cauză, dar PNL Neamț a făcut apel la Curtea de Apel Bacău. Urmează ca eu să depun o întâmpinare, încă nu am fost chemat la niciun termen”, declară Andrei Ignat.

Chemat, nechemat, pe 18 iunie, marțea trecută, Curtea de Apel Bacău a avut pe masă dosarul 2457/103/2013, în care Ignat este intimat, iar filiala Neamț a PNL este apelant, după recursul formulat pe 10 iunie. Între timp, comisia de etică și arbitraj a PNL-ului n-a mai făcut niciun pas în rezolvarea conflictului pe cale internă, eventual și amiabilă, Ignat și-a pierdut funcția de vicepreședinte, a rămas consilier județean și se relaxează… muncind: ”Până atunci, mă recreez prin muncă. Urmează ca, în funcție de evoluția scenei politice, să văd ce voi face de acum încolo”.

(I.C.)

Autor:

Ultima ora

Cinci blocuri afectate de scăpări de gaze în Alexandru cel Bun. Alimentarea a fost sistată

Actualizare: Primarul comunei Alexandru cel Bun, Cosmin Balan, a precizat...

FOTO. Trafic blocat pe ambele sensuri la Girov -Căciulești. Trei răniți în spital după un grav accident de circulație!

Actualizare: Șoferul tractorului – în comă profundă! Potrivit informațiilor furnizate...

Exercițiu de mobilizare în Neamț, Suceava și Botoșani. Rezerviștii vor fi chemați la unitățile militare

Un exercițiu pentru verificarea pregătirii populației, economiei și teritoriului...