0:00

Cătălin Mugurel Flutur, primar Botoșani, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCătălin Mugurel Flutur este la al treilea mandat de primar al municipiului Botoșani, el mai deținând această funcție în perioada 2004-2012. La fel ca mai cunoscutul săr văr, Gheorghe Flutur, președintele consiliului județean Suceava, Cătălin Flutur a urmat traseul PDL-PNL. La alegerile din anul 2012 a candidat din partea PDL fiind învins de social-democratul Ovidiu Portariuc. În 2016 Cătălin Flutur, candidând de data aceasta din partea PNL, și-a luat revanșa în fața rivalului de la PSD, câștigând fotoliul de primar la o diferență de aproape 2000 de voturi. (sursă aici)

Conform CV-ului său, în perioada 2012-2016 a ocupat funcția de director general al societății S.C. Locativa S.A. Botoșani, pe care a mai deținut-o și în perioada 2001-2004.

Opiniile în privința activității lui Cătălin Mugurel Flutur sunt împărțite. Unii îl consideră „edilul ca a schimbat fața Botoșaniului” (sursă aici) , în mandatele sale de primar desfășurându-se multiple proiecte de investiții în municipiu. (sursă aici). Cu toate acestea primarul municipiului Botoșani a intrat de două ori și în atenția organelor legii, cu toate că nu are nicio condamnare la activ.

DNA a deschis două dosare care îl privesc pe Cătălin Flutur. În 28 septembrie 2015, a fost declanșată urmărirea penală împotriva sa, fiind acuzat de două infracțiuni de abuz în serviciu. În comunicatul DNA de la acea vreme se preciza: „La data de 23.09.2009, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Botoșani, suspectul Flutur Cătălin Măgurel a concesionat unei societăți comerciale, până la data de 31.10.2011, o suprafață de 130,01 m.p., teren amplasat în municipiul Botoșani, având destinația de alee pietonală, în scopul organizării șantierului aferent proiectului „îmbunătățirea produsului turistic prin extinderea și modernizarea hotelului Belvedere. Aceasta, contrar Hotărârii Consiliului Local Botoșani nr. 197/12.05.2008 de aprobare a documentației Plan urbanistic de detaliu, în care se condiționa amenajarea parcării hotelului fără afectarea aleii pietonale limitrofe”. Prejudiciul estimat de procurori: 8.176,87 de lei. Din păcate, nu am putut găsi informații suplimentare despre soarta acestui dosar (sursă aici).

Mult mai mediatizată și mai serioasă a fost cauza pentru care a fost trimis în judecată Cătălin Flutur în luna martie 2017. Edilul a fost acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată în cazul concesionării terenurilor de sub „Uvertura Mall” la o valoare diminuată ilegal. Mai multe amănunte puteți găsi aici (detalii aici). Prejudiciul estimat de procurori în acest dosar este mult mai consistent: 2.024.236,55 lei. Alături de primar au mai fost trimiși în judecată: Adriana Zăiceanu (administratorul public al municipiului), Ioan Apostu (secretarul municipiului), Cezat Puiu (șef al Serviciului Patrimoniu din cadrul primăriei municipiului Botoșani) și Mihaela Gontineac (secretar în cadrul Primăriei municipiului Botoșani). Cătălin Flutur a primit însă, în luna aprilie, vești bune de la Tribunalul Botoșani, magistrații dând o decizie de achitare în cazul său dar și a tuturor celorlalți inculpați din dosar precum și ridicarea măsurilor asiguratorii instituite de Parchetul de pe lângă ICCJ anterior. Motivul achitării: fapta nu este prevăzută de legea penală. (sursă aici). Procurorii DNA au făcut apel la decizie, acesta fiind în prezent pe rolul Curții de Apel Suceava.

Primarul de Botoșani a avut însă și probleme în familie. Fiul său în vârstă de 22 de ani, Cosmin Flutur, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru consum de canabis în timp ce se afla la volan. (sursă aici).

La alegerile europarlamentare din 2019, PNL a câștigat cu 27% din voturi, PSD strângând 22,5% iar la o diferență extrem de redusă a venit USR-PLUS cu 22,4%. La prezidențiale lucrurile au stat puțin altfel, Viorica Dăncilă reușind să câștige primul tur la Botoșani cu 34,16% față de 31,13% pentru Klaus Iohannis. În turul 2, candidatul PNL și președintele în exercițiu a reușit să se impună, dar la o diferență foarte mică, 79.402 voturi pentru Klaus Iohannis și 78.712 voturi pentru Viorica Dăncilă. În condițiile în care PNL a dominat la nivel național ambele alegeri, rezultatele obținute de PSD le dă dreptul să spere la alegerile locale și parlamentare din 2020.

Biroul Politic Național al PNL a anunțat oficial candidatura lui Cătălin Mugurel Flutur pentru al patrulea mandat de primar la Botoșani la alegerile locale din 2020. (sursă aici)

Județul Botoșani a fost puternic lovit de noul coronavirus, până în data de 10 mai înregistrându-se 568 de cazuri confirmate și 35 de decese (sursă aici). O situație gravă s-a înregistrat la Spitalul Județean Botoșani unde peste 160 de angajați și peste 50 de pacienți erau confirmați pozitivi încă din 22 aprilie (sursă aici), ceea ce a dus la schimbarea din funcție a managerului Livia Mihalache pentru „grave deficiențe de management” și înlocuirea sa cu dr. Radu Malancea (sursă aici).

În perioada crizei, primarul municipiului Botoșani a anunțat pe o rețea de socializare că Primăria și Consiliul Local vor achiziționa tablete pentru ca elevii cu probleme financiare să poată participa la învățământul la distanță: „Primăria Botoșani va achiziționa tablete pentru toți elevii cu probleme materiale din municipiu…Dispozitivele vor fi achiziționate cu tot cu abonamente la internet pentru o perioadă de doi ani, suportate tot de primărie, astfel încât să fie asigurată conectarea elevilor la activitățile desfășurate în mediul online”. De asemenea, Cătălin Mugurel Flutur a propus și o măsură prin care agenții economici din piețe care au fost nevoiți să își suspende activitatea în starea de urgență, să fie scutiți de la plata chiriei. (sursă aici).

V. Bălănescu

Articolul precedentBărbat omorât de tren la Trifești
Articolul următorNoi avertizări COD GALBEN pentru judeţele Regiunii Nord-Est
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.