Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi majorat peste circa două săptămâni, creșterea fiind de 400 de lei. Măsura este valabilă cu începere de la 1 iulie când salariul minim brut ajunge la 3.700 lei. „Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, față de 3.300 lei cât este în prezent”, anunță Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Tariful orar va fi de 22,024 lei/oră pentru un program normal de lucru în medie de 168 ore/lună. Valoare netă majorată a salariului minim brut pe țară este de 2.363 lei, pentru o deducere de 300 lei, majorarea pe net fiind de 284 lei. Prevederea nu se aplică salariaților din agricultură și industria alimentară, pentru aceste categorii aplicându-se prevederile legale în vigoare.
Creșterea salariului minim se va reflecta în suma pe care trebuie să o achite persoanele care nu au venituri, dar vor să se asigure opțional la sănătate. Normele legale în vigoare stabilesc că aceștia trebuie să plătească 10 procente din valoarea a șase salarii minime brute. Astfel, dacă acum cei care se asigură voluntar achită anual 1.980 de lei, din iulie vor fi nevoiți să scoată din buzunar 2.220 lei, mai mult cu 240 de lei. (G.S.)