O casă din comuna Tămășeni a luat foc astăzi, 19 februarie, de la o priză. Flăcările erau cât pe ce să se extindă cu repeziciune la alte două case din vecini, situate foarte aproape de care ardea.

incendiu iarna 1 scaled e1613737686115

Militarii romașcani au fost trimiși cu două autospeciale să stingă incendiul pornit dintr-o cameră și ajuns până la acoperiș. În sprijin, au venit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Tămășeni, alături de o ambulanță SMURD de prim-ajutor. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

casa acoperis foc scaled e1613737646302

,,Pompierii au evacuat din locuință o butelie care prezenta risc. Forțele de intervenție au localizat și stins incendiul în limitele găsite. Au ars aproximativ 120 mp din acoperiș, aproximativ doi metri cubi de cherestea depozitată în pod și bunuri materiale din interiorul unei încăperi (obiecte de mobilier, obiecte de uz gospodăresc, aparate electrocasnice etc). Au fost salvate cele două case aflate în imediata vecinătate și parțial construcția la care s-a produs evenimentul”, transmite lt. Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Militarii au stabilit că focul a izbucnit de la o priză care era suprasolicitată.

Manuela Ursache

Articolul precedentAlți 40 de nemțeni pozitivi la coronavirus. Scade numărul bolnavilor internați în secțiile ATI
Articolul următorScenariul de funcționare actualizat pentru școlile din Neamț