Se împlinesc 54 de ani de când ne-a părăsit cel mai important cărturar, bibliofil, folclorist și editor român din Neamţ, Gheorghe Teodorescu Kirileanu, membru de onoare al Academiei Române. Este omul care a făcut Biblioteca Judeţeană Neamţ mai bogată cu vreo 20.000 de cărţi, donându-şi biblioteca sa acestei instituţii care acum îi poartă numele. Născut în satul Holda, Broşteni, judeţul Suceva, la 13 martie 1872, viitorul istoric literar, editor şi folclorist, a urmat gimnaziul la Fălticeni, apoi şcoala normală şi liceul la Iaşi. Începe literele dar termină, până la urmă, tot aici, studiile de drept. Este remarcat de Titu Maiorescu, unul profesorii lui, care îi apreciază erudiţia sa în materie de limbă populară şi folclor. Lucrează la Dicţionarul limbii române al Academiei, coordonat de A. Philippide şi face anchete etnofolclorice sub îndrumarea lui A.D. Xenopol. După o serie de funcţii în învăţământ, în anul 1905 este solicitat ca monografist al moşiilor regale, iar din 1909 pînă în 1930 este bibliotecar al Palatului Regal, apoi secretar al Fundaţiei “Regele Ferdinand I”. În anul 1935 se retrage la Piatra Neamţ. În 1948 este ales membru de onoare al Academiei Române. Din 1898 a fost redactor la revista “Şezătoarea” de la Fălticeni, unde a şi debutat ca istoric literar. A mai colaborat la revistele “Convorbiri literare”, “Făt frumos” şi “Ion Creangă”.
Activitatea lui Kirileanu este legată aproape în exclusivitate de studierea şi editarea scrierilor lui Ion Creangă. Semnalând cel dintâi manuscrisele celebrului scriitor, cvasinecunoscut pe atunci, publică, începând cu 1906, în colaborare cu scriitorul Ilarie Chendi, ediţii succesive de Opere complete ale lui Creangă. Performanţa sa rămâne ediţia critică din 1939 de la Fundaţia pentru literatură şi artă “Regele Carol II”, cea mai bună ediţie până la aceea a lui Iorgu Iordan şi a Elisabetei Brâncuş, din 1970. Bun cunoscător al graiului din zona Humuleştilor lui Creangă, cercetând manuscrisele şi corecturile făcute de acesta pe marginea scrierilor publicate în “Convorbiri”, reconstituie forma originală a textelor. În finalul ediţiei sunt reproduse lista explicativă de cuvinte, atribuită de Kirileanu lui Creangă şi publică, în premieră, cu tiraj dirijat, poveştile licenţioase ale acestuia. Noua ediţie a unei cărţi („Martor la istoria României – 1872-1960. Jurnal şi epistolar”, Editura Rao, Bucureşti, 2013, Proiect susţinut de Consiliul Judeţean Neamţ), care adună sub copertele sale jurnalul şi corespondenţa lui G. T. Kirileanu (6 volume, primele două apărute în decembrie 2013), ediţie îngrijită de Constantin Bostan, scoate în evidenţă preocupările cărturarului în prima parte a secolului XX. Iată un fragment din jurnalul său, însemnare făcută la 21 noiembrie / 4 decembrie (s.n) 1914:
“Temistocle Bocancea din Cernăuţi a fost şi el la conferinţa lui Iorga. După conferinţă ne-am întâlnit la restaurant. Era cu doamna (femeie cam de rând, nu prea ştie româneşte). Mi s-a plâns amar de felul batjocoritor cum i-a vorbit Iorga în gura mare în restaurant zicându-i: – Priviţi, ăsta-i primarul ruşilor de la Cernăuţi!… Uşurinţa şi glumele bucureştenilor l-au uimit. Iar purtarea colonelului Sturza cu tinerii refugiaţi bucovineni, pe care i-a numit trădători după ce i-a primit în şcoală, pune vârf la toate. Caut să-l potolesc, arătându-i mediul în care a trăit colonelul Sturza. Îi pare rău că a venit la Bucureşti. Ruşii îl cheamă acuma stăruitor la Cernăuţi. Se gândeşte la jurământul făcut împăratului austriac. Îl liniştesc arătându-i că, deşi a primit silit de ruşi postul de primar, totuşi, de-ar fi fost prins de austrieci, i-ar fi făcut felul – şi asta îl dezleagă de orice credinţă faţă de Austria! Îmi spune că s-au ivit acuma destui candidaţi pentru postul de primar. Chiar Dori Popovici e gata! Ba şi Chisanovici… Şi mă roagă să stăruiesc pe lângă Iorga a-i împrumuta numărul din Pester Loyd cu scrisoarea lui Chisanovici. Laudă pe Aurel Onciu. Mă întreabă ce-am face cu ei de-ar veni la noi. Le-am suci gâtul ca la nişte mişei – zic eu. Îl îndemn a răfui bine pe ticăloşii trădători, dacă va mai fi primar. Răspunde: – Apoi tocmai asta mă ţine aici, ca să nu fiu faţă la spânzurarea lor, din care mulţi mi-s cunoscuţi. Ei cred că România în curând se va mişca şi eu închei cu dorinţa de a vedea Bucovina lipită de Moldova. Zice: – Veţi folosi şi dumneavoastră, şi noi…”
În paralel, editorul Kirileanu s-a preocupat de Eminescu, publicând documente şi comentarii privitoare la perioada de revizorat şcolar, jurnalistica de la Iaşi, boala, relaţiile cu Maiorescu, ideile pedagogice etc. Deşi nu e menţionat decât la mulţumiri, Kirileanu poate fi socotit coautorul ediţiei Eminescu “Scrieri politice şi literare”, apărută în 1905 sub semnătura lui exclusivă a lui I Scurtu. O valoare importantă o au cercetările sale de folclor, îndeosebi cele din revista “Şezătoarea”, la care se adaugă mai extinsele studii antroposociologice despre ţăranul român. Adevărată mină de informaţii literare, istorice şi etnofolclorice, din care oferea oricui i se adresa, “Moş Gheorghe” a lăsat imaginea unui om al cărţii de o infinită generozitate şi modestie, confirmată de o fabuloasă corespondenţă şi de mărturiile contemporanilor.
Nicolae SAVA
