* „Vagabondul genial”, Panait Istrati, cel care a avertizat primul asupra mistificării Rusiei sovietice, a fost trădat de prietenii apropiaţi, cu excepţia lui Sadoveanu, a tăzlăuanului I.I. Mironescu şi a grecului Kazantzakis. Minciuna mare cât un secol era aproape imposibil de acceptat la acea vreme, dar cum putea să mintă Panaitache? În plus, cum să suporţi gloria acestui dunărean apărut din neant?, Cu ale sale romane a uluit Occidentul, fiind cel mai tipărit autor român până atunci. Şi cred că, în domeniul prozei originale, şi după aceea.
* Fănuş Neagu, cu sinceritatea-i bine cunoscută, o ia de-a dreptul prin mirişte, când e vorba de brăilianul Panait Istrati: „Frumoasa elveţiancă Bilili i-a sfâşiat sufletul. Maxim Gorki a refuzat să-l primească pe acest Gorki al Balcanilor, ca să bea împreună un pahar de vin. Poliţia română îi încurca toate drumurile. Huliganii din Bucureşti făceau tot posibilul ca să-i împiedice apariţiile în public. Ca să poată dialoga cu cititorii săi şi să ofere autografe, Panait Istrati a fost nevoit să ţină pistolul la îndemână pe masa din librărie”.
* Despre Panait Istrati, brăileanul Fănuş Neagu (conjudeţean!) scria că „a străbătut Europa, nordul Africii, Caucazul şi partea cea mai dulce a Asiei, Istambulul, ca un nomad trăind numai prin rănile drumului şi mărăcinii timpului, cu foamea ce-l căuta necontenit, cu trupul măcinat de boală”. Marele filigranist în piatra cuvintelor credea că eroina panaitistreană, Narantsula, e un nume alcătuit „din fir de stea, parcă spus pe harpă”.
* Kazantzakis despre Panait Istrati, alias Panagius Valsamis (născut la Brăila în 1884 dintr-un tată grec şi o româncă), „nu este nici romancier, nici povestitor.(…) Ca şi orientalii, stă în genunchi, se sprijină cu tot corpul pe pământ şi povesteşte. Rar un om care povesteşte cu atâta graţie şi forţă. Îl ascultăm şi pământul creşte”.
* Copilul Panait Istrati, cărătorul unui dicţionar voluminos al limbii române, citea mult şi…compunea poezii. Apoi i le recita mamei, care călca rufe. Una dintre ele era o rugă către Dumnezeu, ca să-i dea posibilitatea de a exprima ceea ce simte. „Vezi mamă? Aşa ceva nici regii nu sunt în stare să facă! Trebuie să ai talent!” „Adevărat? Ei drăcie! Ce băiat ciudat am adus pe lume, să facă lucruri pe care nici regii nu sunt în stare!” Şi drept confirmare a acestei revelaţii, buna sa mamă l-„a sărutat nebuneşte”.
* Primele impresii ale vizitei lui Panait Istrati în URSS, în octombrie 1927, sunt excelente, începând chiar de la primul contact cu grănicerii: „Soldaţi tineri cu chipurile hotărâte şi priviri pătrunzătoare, aleargă de o parte şi de alta a şirului de vagoane, inspectându-le. Dar cum le inspectează? Nu ca nişte automate nepăsătoare, aidoma soldaţilor din orice armată burgheză, ci ca nişte feciori pasionaţi, care trebuie să-şi protejeze mama sublimă, încă în covalescenţă, după o naştere dureroasă”. Chiar eşti tentat să crezi, dacă n-ar fi vorba de Istrati, că mama ideologiei tâmpe a rămas iarăşi gravidă. S-a redresat totuşi, la timp dincolo de vamă: ultimile sale impresii din URSS: vai şi amar…
* Panait Istrati se întorsese în ţară, în 1926, ca „să-şi reîmprospăteze senzaţiile de altădată”. Îi zise, în ziua întâlnirii cu Ion Nicoară, că seara va cina la nişte prieteni: „Mi-au pregătit ciorbă, sărmăluţe în foi de viţă şi mititei. O ţuică veche, pe deasupra! Înţelegi ce înseamnă asta? Tu nu poţi să ştii! Nu poţi să bănuieşti ce înseamnă «sărmăluţe în foi de viţă» pentru un înstrăinat, un vagabond, un literat lăudat de critici, dar care nu s-a mai aşezat la o masă prietenească de aproape zece ani de zile”.
* Mama lui Panait Istrati nu înţelegea „vagabondajele” băiatului ei prin lume, cu năduful acela atât de legitim părintesc: „«Dar, nenorocitule, nu vezi că toate naţiile vin la Brăila să-şi agonisească un codru de pâine, ba adesea chiar se înstăresc?! Doamne, doamne! ce te-o fi făcând să vânturi pământul, ca un zănatec? Ai ardei în…?» Maică-mea, săraca, ştia că ţiganii când vor să scape de vreo gloabă, îi pun ardei sub coadă”. Iar măicuţa mai rostise un adevăr, pe care feciorul îl ignorase: „Dar unde vrei tu să găseşti mai multă milă decât în oraşul unde te-ai născut?”
* Debutul francez al lui Panait Istrati (pseudonimul de ziarist P. Istr), în relatarea autorului: „Când zăresc în vitrina unei librării revista Europe, pe a cărei banderolă stă scris cu litere groase «Romain Rolland: Un Gorki balcanic» Şi dedesubt, numele meu şi: Kyra Kyralina. Îmi întorc capul spre zidurile vechii fortăreţe a lui Vauban şi strig: «Te salut, bătrâne!»”. Va telegrafia editorului şi câteva ore mai târziu Panaitache avea la teşcherea primele drepturi de autor: 450 franci…
* Panait Istrati, într-o scrisoare către Romain Rolland, în plin succes literar parizian, de o copleşitoare amărăciune: „Am cunoscut multe nefericiri în viaţă. Niciuna n-o poate egala pe aceea care-mi vine azi: nefericirea de a fi fericit, când ai pierdut tot ce ai avut mai scump”.
