* Scriitorul european, Panait Istrati: în ţară negat vehement de Nicolae Iorga şi, surprinzător, de Octavian Goga, dar îmbrăţişat de Sadoveanu şi I.I. Mironescu. La Paris, superlativele curgeau cu debit mai mare decât Dunărea la Brăila: „geniu universal”, „apostol al umanitarismului”, „un Gorki balcanic”. Comparat cu Shakespeare şi Homer, găsindu-se în literatura lui (Kira Kiralina, Codin, Ciulinii Bărăganului) virtuţi de „Odiseea” şi „O mie şi una de nopţi”. Autorul favorit al criticului danez Georg Brandes. Prezbiţi, românii n-au avut ochi pentru el. Ciudată indiferenţa acestei naţii ciufute, purtând atât de ipocrit masca milostiveniei şi ospitalităţii…
*„Vagabondul genial”, Panait Istrati, cel care a avertizat primul asupra mistificării Rusiei sovietice, a fost trădat de prietenii apropiaţi, cu excepţia lui Sadoveanu, tăzlăuanului I.I. Mironescu şi grecului Kazantzakis. Minciuna mare cât un secol era aproape imposibil de acceptat la acea vreme, dar cum putea să mintă Panaitache? În plus, cum să suporţi gloria acestui dunărean apărut din neant?, Cu ale sale romane a uluit Occidentul, fiind cel mai tipărit autor român până atunci. Şi cred că, în domeniul prozei originale, şi după aceea.
* Fănuş Neagu, cu sinceritatea-i bine cunoscută, o ia de-a dreptul prin mirişte, când e vorba de brăilianul Panait Istrati: „Frumoasa elveţiancă Bilili i-a sfâşiat sufletul. Maxim Gorki a refuzat să-l primească pe acest Gorki al Balcanilor, ca să bea împreună un pahar de vin. Poliţia română îi încurca toate drumurile. Huliganii din Bucureşti făceau tot posibilul ca să-i împiedice apariţiile în public. Ca să poată dialoga cu cititorii săi şi să ofere autografe, Panait Istrati a fost nevoit să ţină pistolul la îndemână pe masa din librărie”.
* Despre Panait Istrati, brăileanul Fănuş Neagu (conjudeţean!) scria că „a străbătut Europa, nordul Africii, Caucazul şi partea cea mai dulce a Asiei, Istambulul, ca un nomad trăind numai prin rănile drumului şi mărăcinii timpului, cu foamea ce-l căuta necontenit, cu trupul măcinat de boală”. Marele filigranist în piatra cuvintelor credea că eroina panaitistreană, Narantsula, e un nume alcătuit „din fir de stea, parcă spus pe harpă”.
* Kazantzakis despre Panait Istrati, alias Panagius Valsamis (născut la Brăila în 1884 dintr-un tată grec şi o româncă), „nu este nici romancier, nici povestitor.(…) Ca şi orientalii, stă în genunchi, se sprijină cu tot corpul pe pământ şi povesteşte. Rar un om care povesteşte cu atâta graţie şi forţă. Îl ascultăm şi pământul creşte”.
* Copilul Panait Istrati, cărătorul unui dicţionar voluminos al limbii române, citea mult şi… compunea poezii. Apoi i le recita mamei, care călca rufe. Una dintre ele era o rugă către Dumnezeu, ca să-i dea posibilitatea de a exprima ceea ce simte. „Vezi mamă? Aşa ceva nici regii nu sunt în stare să facă! Trebuie să ai talent!” „Adevărat? Ei drăcie! Ce băiat ciudat am adus pe lume, să facă lucruri pe care nici regii nu sunt în stare!” Şi drept confirmare a acestei revelaţii, buna sa mamă l-„a sărutat nebuneşte”.
* Primele impresii ale vizitei lui Panait Istrati în URSS, în octombrie 1927, sunt excelente, începând chiar de la primul contact cu grănicerii: „Soldaţi tineri cu chipurile hotărâte şi priviri pătrunzătoare, aleargă de o parte şi de alta a şirului de vagoane, inspectându-le. Dar cum le inspectează? Nu ca nişte automate nepăsătoare, aidoma soldaţilor din orice armată burgheză, ci ca nişte feciori pasionaţi, care trebuie să-şi protejeze mama sublimă, încă în convalescenţă, după o naştere dureroasă”. Chiar eşti tentat să crezi, dacă n-ar fi vorba de Istrati, că mama ideologiei tâmpe a rămas iarăşi gravidă. S-a redresat totuşi, la timp dincolo de vamă: ultimile sale impresii din URSS: vai şi amar…
