pietricica turism

ardeleanu

* Un călugăr se apropiase, umil, de  Tudor Arghezi, şi-l întrebase în şoaptă: „Maestre, ce credeţi, chiar există Dumnezeu?” La o asemenea interpelare, poetul şi-a exprimat prompt nedumerirea: „Părinte, de ce nu te-ai făcut mata căcănar?”

* Păstorel a fost printre primii literaţi care l-au elogiat fără rezerve pe Tudor Arghezi, imediat după debutul editorial al acestuia în 1927, cu volumul de versuri „Cuvinte potrivite”. Observaţia, sub semnul paradoxului, este impecabil formulată: „în scrisul cotidian a înnobilat injuria, aşa cum alţii trivializează madrigalul”. Cum să nu laude Păstorel Teodoreanu pe un Theodorescu!?!

* Pseudonimul poetului Ion N. Theodorescu (Tudor Arghezi) provine, după cum susţine însuşi autorul, de la Argesis,  vechiul nume al Argeşului. Ovid S. Crohmălniceanu crede totuşi că acesta îşi are originea în unirea numelor a doi eretici celebri: Arie şi Geza. Posibil, odată ce poezia argheziană (era să zic…arteziană!) e o erezie în raport cu lirica formală, mediocră, „cuminte”…

„Patriotul” (1915) lui Arghezi, care se adresează audienţei cu „Domnilor, fraţilor, cetăţeni, tovarăşi” citează din „Bor…Bol…Bon…Bordeleu”. O voce din sală îl corectează: „Baudelaire”. „Da, merci…Bondărel…”

* Arghezi îşi adora oltenii săi: „N-aş putea să ascund că de Ion Minulescu mă animă şi o simpatie regională…(…) Oltenii-s febrili, valahi, şi Minulescu e Mistral-ul lor”. Fiul unei frumoase femei din Slatina, Alexandrina Ciucă(„fetele din Slatina, cu ochi mari cât strachina”), născut la 7.01.1881, în vreme ce tatăl lui, Tudor Minulescu, murise în noaptea de Revelion, necunoscându-şi feciorul…Romanţă pentru niciodată…

* Din cauza pamfletului „Baroane”, Tudor Arghezi, fusese arestat şi încarcerat la Tg. Jiu. Din gara târgului de provincie, se deplasase cu birja, la o oră foarte târzie, escortat de un ofiţer aspru şi tăcut, care veghea ca poetul să nu aibă vreun contact cu oamenii liberi. Când birja trecuse prin dreptul statuii lui Tudor Vladimirescu, Arghezi şi-a ridicat, ceremonios, pălăria. „Cu cine te-ai salutat?” –  îl întrebase  ofiţerul, în jur nefiind ţipenie de om. „Cu un strămoş de-al meu”, răspunse, cu vocea-i tărăgănată, prizonierul.

* În crunta interzicere a lui Arghezi(1949-1950), când trăia din vânzările fructelor din livadă şi din laptele muls de capră, un călugăr autodidact, Dionisie Lungu, a sunat la poarta poetului şi i-a dăruit Paraschivei o mie de lei. Refuzându-l categoric, călugărul a convins-o astfel: „Azi noapte, mi-a spus mie Maica Domnului că Arghezi are nevoie de o mie de lei şi mi-a poruncit să-i aduc. Eu fac ascultare, doamna Arghezi”. Peste ani,  Arghezi l-a rugat pe Valeriu Anania să dea peste acel călugăr mărinimos: „Vreau să restitui mia aceea de lei. Vezi, eu n-am ştiut niciodată adresa reală a Maicii Domnului”.

* Deşi  „cârcioban la parale”(zgârcit), Arghezi i-a dăruit două capre lui Valeriu Anania, pentru ca părinţii lui să nu mai plătească impozit la stat, ca pentru vacă. Le-a dat gratis, fiindcă, vezi Doamne, caprele veneau, prin fătare, una din alta?! Părinţii viitorului mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, care la viaţa lor citise doar „Povestea vorbei” de Anton Pann, când s-au trezit cu caprele  – mană cerească – în ogradă la Glăvile, vorbiră de întâmplare: „Bărbate, caprele sunt de la poetul Arghezi”. „Tu ştii că ăsta e un poet mare, Nico?” „Ştiu, mi-a spus băiatul”. „Dar cât de mare?” „Ştiu eu? O fi ca Eminescu”. „Ăsta, Nico, e mai mare chiar şi decât Anton Pann”.

* Printr-un mesaj din 21 Mai 1960 către oltenii lui de-acasă, care-l sărbătoreau cu mare fast pentru cei 80 de ani de viaţă, Tudor Arghezi îşi lauda astfel stirpea de cobiliţari, întâlniţi pe străzile Bucureştilor, cunoscuţi cu numele de precupeţi, unde îşi „strigau în gura mare, uneori în versuri, zarzavaturile şi ouăle.(…) Am cunoscut o franţuzoaică, profesoară de geografie, care împărţea România în trei foste principate:  la Moldavie, la Muntenie et la Precoupatzie”. Duminica, dinaintea cafenelei din Piteşti, tatăl lui Arghezi se adresa argeşenilor de origine…cobiliţară(funcţionari şi negustori), la o gură de cafea, precedată de una de ţuică: „Mă, dar mulţi sântără Oltenii!”

* Pe vremea când Valeriu Anania era bibliotecar în dealul Mitropoliei, de la fereastra biroului său vedea profilată în zare casa lui Arghezi, ce părea, într-adevăr, un metoc la „Mănăstirii Dintr-un Vis”(superbă denumire metaforică, replică la „Mănăstirea dintr-un lemn” sau „Mănăstirea  dintr-un Brad”).

* Arghezi i-a mărturisit prietenului mai tânăr, poetul monah Valeriu Anania, în plin iureş al nemţilor spre Est că aceştia vor pierde războiul. Şi-a dat seama după tristeţea  cântecelor soldaţilor români din faţa Mănăstirii Văcăreşti, peste drum de Mărţişor: „Frunză verde trei migdale,/ Mareşale, mareşale,/ De când ai pornit război/ S-a ales praful de noi”. Se confesa Arghezi: „E de necrezut, dragul meu, dar să ştii că biruinţele şi înfrângerile pornesc totdeauna de aici, din sufletul acestor mocofani”.