ardeleanu

* Pe inelul lui Păstorel era gravată inscripţia: „În viaţă fă ce vrei, în artă – ce poţi”. Să fie principiul guvernant al artei vieţii: dacă vrei poţi? Julian Butoi, la Oficiul de Protecţie al Epigramei: „Ruga epigramistului: Doamne, auzi-mă în Cer!/ Mă-nchin Ţie şi îţi cer/ Ajută-mă într-un fel/ Să ajung ca Păstorel. Răspuns :  Să ajungi ca Păstorel?/ Nu stă în putinţa Mea,/ Însă una aş  putea:/ Să te ajut să ajungi la el!”

* Păstorel şi-a exprimat indignarea atunci când statul burghez interbelic a supus cărţile editate la bir (în viziunea profesorului meu de la Iaşi, Constantin Botez, impozitul fiind „sânul matern de la care se alăptează bugetul”), asta însemnând „ori că literatura română stă foarte bine, ori că statul român stă foarte prost”. Condiţia dintotdeauna a artei: scriitorul e flămând, iar statul nesătul…

* Păstorel „gastronomizând” spre final de ospăţ pantagruelic: „Vin nu mai suport/ Nu mai intră-n burtă/ Am mâncat şi tort/ M-am făcut şi turtă”.

* Preţuire oenologică păstoreliană  (oier peste turma de vinuri!): „Am păstorit în viaţă vinuri rare/(De-aceea îmi şi zice Păstorel)/ Şi de la Grasă pân’la Ottonel,/ Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare”.

* Cu bacalaureatul luat în 1914, junele Păstorel e indignat de agresiunea Germaniei kaiserului Wilhelm asupra Franţei. Iată descrierea lirică a invaziei: prusacii s-au năpustit „ca un hipopotam într-un strat de garoafe”. Chestie de francofil franc şi fin.

* Salonul familiei lui Păstorel, pe când avea 10 ani: „Pe bătrâni îi aştepta masa de preferans, pe copii dominoul, lotoul şi alte jocuri. Deodată intră tata (n.a. avocatul Osvald) vestind că Ardealul ne trimite un nou şi mare poet. Avea în mână primul volum de poezii semnat Octavian Goga. A cetit una, a cetit două, apoi trei, patru, cinci, tot volumul. Bătrânii au uitat de preferans şi nimeni nu s-a mai gândit că ora de culcare a copiilor trecuse de mult”. Pe vremuri, conştiinţa naţională era mereu trează!

* Păstorel a fost un colaborator fidel al revistei „Viaţa românească” din 1920 (de la reapariţie) până în 1940 (la dispariţie). În teribilul an de criză, 1933, l-a avertizat pe secretarul de redacţie M. Sevastos, în preajma Crăciunului (19.12): „Sevastos să ţină seamă/ Cum că este obligat/ Când îi scriu prin telegramă/ Să răspundă prin mandat”.

* Ţi-l închipui pe risipitorul de calambururi, Păstorel, îndrăgostit. Se pare că o actriţă, Margueritte P., care jucase, o vreme,  la Paris, i-a căzut cu tronc. Vrăjit, n-o vede decât colorând astral…paharul: „Ţi-ai coborât astrala ta privire/ Lăsând din ea o rază de senin/ Să lumineze cupa mea de vin/ Înălbăstrind cristalul ei subţire”. Blue blues…

* Fiind bolnav de cancer, Păstorel (care se considera trubadur de „cântece bizantine”) a chemat un grefier moldovean pentru a-şi redacta testamentul. Acesta i-a reamintit că a băut, cândva, un pahar de vin cu el. Păstorel a sărit din pat, cu o vehemenţă mimată: „Nu-i adevărat, domnule. Cum? Un singur pahar eu n-am băut niciodată cu nimeni!”

* Istoria literară a stabilit că destinatarul unei vestite epigrame păstoreliene nu e Ion Pillat, ci un văr drept al poetului, Costantin, avocat, pe care epigramistul îl vizita ori de câte ori venea la Botoşani, ocazie cu care „discutau” mai multe ocale cu vin: „Măi Costică, măi Costică/ Vinu-i bun, ocaua-i mică/ Amândoi ne-am îmbătat/ Eu pe muche, tu pi  lat”.

* De la Ştefan cel Mare până la Păstorel, vinul de Cotnar este declarat princiar, furnizând  cea mai plăcută ameţire. Aşa cum rezultă dintr-o anagramare simplă:  Serviţi, COTNAR  ICE, buchet de NARCOTICE!

* În anul 1935, proaspătul membru în Comitetul Scriitorilor Români, Păstorel Teodoreanu, va deveni „mare logofăt” al asociaţiei „academice” „Hanul Ancuţei”, având ca staroste preşedinte pe  Mihail Sadoveanu, autorul celebrei denumiri literar-gastronomice. Printre membrii de…cinste figurau Enescu, Arghezi, Cezar Petrescu, Demostene Botez, Ion Pillat, Tonitza, Miliţa Pătraşcu, Cella Delavrancea. Desigur, vinul se bea cu…Tonitza!

* Păstorel încercând a-l demitiza pe Don Juan-ul Victor Eftimiu: „Eftimiu trubadur/ Sperie Parnasul!/ Cum zăreşte câte-un cur/ I se scoală nasul!”

* Păstorel, oenolog strălucit: „Sfrijită ca o Sfânta Vineri/ Mi-a spus o babă: La români,/ «Băbeasca» place mult la tineri/ Pe când «Feteasca» la bătrâni”. După acest scurt tratament geriatric, iată o plecăciune adusă Regelui Soare al vinurilor: „Află, bând paharul,/ Mic dar venerabil,/ Că nu-i vin Cotnarul,/ Ci soare potabil”.

* Votaţi soarele” sau un act de…curtoazie al lui Păstorel: „Când te văd aşa pe garduri/ Şi cu raze împrejur,/ Mai că-mi vine să te-asemui/ Cu o gaură de cur!”

* Păstorel lansând epigrama valabilă oricând, indiferent de epocă: „Din Banat până la Iaşi/ Se resimte lipsa sării,/ Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi/ Au ajuns la cârma ţării”.

* Păstorel nuanţează, când e vorba de adversari: pe unul a-l căuta în publicistica românească „înseamnă a umbla după adresa văduvei eroului necunoscut”, iar la votare, atunci „Când Boilă-i cap de listă,/ Lista este fără cap”. Duelul inegal e evident: „Un lucru mă deosebeşte/ De adversarul meu candriu/ Când mă atacă, el bârfeşte;/ Mi-ajunge mie că-l descriu”.

Articolul precedentCalendar (7 – 13 februarie 2014)
Articolul următorTestamentul politic al lui Mihai Eminescu (XXXII)