EVENIMENTE CULTURALE
Azi debutează “Filmul de Piatră”, ediţia a 7-a
Anul acesta, aflat la cea de 7-a ediţie, Filmul de Piatra se va desfăşura la Piatra Neamţ în perioada 5-7 septembrie, urmând ca în zilele următoare, 8-10 septembrie acesta să aibă loc la Piatra Fântânele, în campusul Tășuleasa Social. Pe 11 septembrie, Filmul de Piatra va fi prezent cu o seară de proiecții la Cluj, iar pe 14 septembrie, la Timișoara, în cadrul Plai Festival.
La Piatra Neamț festivalul se desfășoară în mai multe locații: în aer liber, în piațeta de la Turnul lui Ștefan, în Teatrul Tineretului, pe vârful muntelui Cozla și, pentru prima oară, în singurul cinematograf rămas funcțional, dar aproape uitat, din Piatra Neamț. Pe lângă cele 67 de scurt-metraje din selecție, Filmul de Piatra va mai cuprinde o selecție de lungmetraje românești, un spectacol de teatru, o serie de concerte și un eveniment special, pe vârful muntelui Cozla, cu proiecții de scurtmetraje străine dintr-o selecție Shorts Up, concerte și DJ, de la apus până după răsăritul soarelui. Dintr-un număr total de 205 inscrieri, au fost alese 45 de titluri pentru competiție și 22 în afara competiției. În concurs sunt 13 scurtmetraje la categoria Ficțiune, 8 la Documentar, 8 la Animație, 7 la Film experimental și 9 la Videoclip. Între cele 13 scurtmetraje se află şi filmul “Cu lapte, fără zahăr”, realizat de cinci tineri nemţeni – Andrei Florescu (scenarist şi coregizor), Răzvan Macovei (regizor), Ciprian Iacob (muzică), Cezar Antal şi Răzvan Maximov (actori). În filmul lor joacă şi actorii Victor Rebengiuc şi Andi Vasluianu. Filmul, care este o producţie reliazată de Andrei Maşca şi Florin Danilov, a fost nominalizat şi la Festivalul internaţional de film “Anonimul”, ediţia din acest an, între cele 31 finaliste în competiţie, selectat din cele peste 400 de scurtmetraje din mai multe ţări.
EDUCAŢIE
Încă o sesiune de admitere
Mai sunt locuri la Facultatea de muzică Piatra Neamţ
* ne-a declarat conf. univ. dr. Radu Oțel
Ce ne puteți spune despre a doua sesiune a concursului de admitere din acest an și în ce dată are loc?
– După prima sesiune de admitere ce a avut loc în luna iulie, Extensia Piatra-Neamț mai dispune pentru anul universitar 2014-2015 de 6 locuri bugetate, distribuite astfel: interpretare muzicală: instrumente (vioară, violă, violoncel, contrabas, chitară clasică, pian, percuție) – 2 locuri și canto clasic – 4 locuri. Înscrierile vor avea loc în data de 8 septembrie 2014 și se vor desfășura pe parcursul unei singure zile, iar concursul de admitere va avea loc în perioada 9-11 septembrie.
Care sunt criteriile de înscriere la concurs?
– Se pot înscrie la concurs, fără limită de vârstă, absolvenți ai liceelor de specialitate teoretice și pedagogice, educatori și învățători aflați în activitate. Pe lângă aceștia, pot participa și candidați cu diplomă de bacalaureat, fără pregătire de specialitate dar cu aptitudini muzicale.
Ce facilități propune instituția dv. viitorilor studenți? Prin ce-i convingeţi să vină la Facultatea de Muzică de la Piatra Neamţ?
– Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț oferă studenților spații de cazare în cămin și burse conform reglementărilor în vigoare: burse de merit, burse de studiu, burse de ajutor social. Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra Neamţ, este o facultate acreditată, ce oferă viitorilor studenți posibilitatea de a face studii plătite de stat. În al doilea rând, facultatea este o oportunitate pentru candidații din Neamț. Iar diploma, fiind emisă de o instituție de învățământ superior acreditată este recunoscută atât pe plan național cât și internațional. (A consemnat Nicolae SAVA)
FILM
Premieră pe ţară: “Kyra Kyralina”
În perioada 5-10 septembrie 2014, la cinematograful “Dacia” Panoramic din Piatra Neamţ, de la orele 14 şi 16, va rula filmul “Kyra Kyralina”, o ecranizare a cunoscutului roman cu acelaşi nume al scriitorului Panait Istrati. “Kyra Kyralina” spune povestea unei frumoase și misterioase femei care, alături de mama ei, ajunge să își vândă farmecele bărbaților. Ecranizarea, care are o aură orientală, aduce pe marile ecrane atmosfera magică întâlnită în 1001 nopți. Filmul rulează în premieră pe ţară.
În aceeaşi perioadă, de la ora 18, va putea fi vizionat filmul “Noe”. În film este vorba de o lume lipsită de speranţă. Ploile nu mai udă ţărâna cotropită de atâtea ori de hoarde barbare, iar aceasta nu mai rodeşte. Înconjurat de cruzime şi abuzuri, Noe este un om de ispravă. Luptător experimentat, mag şi vindecător, nu îşi doreşte decât să trăiască în pace alături de familia sa. Cu toate acestea, în fiecare noapte în visele sale apare un potop fără de sfârşit. Să fie semn că lumea se va sfârşi? Treptat, Noe înţelege despre Creator că are de gând să pedepsească omenirea şi să-i ucidă semenii până la unul. Doar Noe are şansa de a face viaţa să prospere pe faţa Pământului…
O menţiune care vizează pe cei mai fideli spectatori: în perioada vacanţei de vară cinematograful „Dacia” va rula zilnic, de la ora12, filme de desene animate, la cererea copiilor.