“Carmen Saeculare” serbează Ziua Unirii Principatelor la Piatra Neamţ şi Gârcina

Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ organizează două manifestări pentru a serba Unirea Principatelor.

“Carmen Saeculare” serbează Ziua Unirii Principatelor la Piatra Neamţ şi Gârcina“Pietrenii vor putea celebra Ziua Unirii Principatelor române, duminică, 24 ianuarie (ora 11:00), la Biserica Adormirea Maicii Domnului (Precista I) din Piatra-Neamţ, alături de soliştii Ansamblului folcloric Floricică de la munte. Momentul omagial va fi completat de o alocuţiune pe tema Unirii susţinută de muzeograful Gheorghe Radu. Membrii Ansamblului Floricică de la munte se vor deplasa şi în comuna Gârcina, acolo unde vor sărbători Ziua Unirii Principatelor alături de comunitatea locală. Spaţiul ales, numit de gârcineni Muntele, este unul special, cu tentă spirituală. Fiind cel mai înalt loc din zonă, cel mai aproape de Ceruri, este considerat ca fiind binecuvântat de Divinitate. Pentru acest al doilea moment sărbătoresc, Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare beneficiază de colaborarea Primăriei şi a Consiliului Local Gârcina”, se menţionează într-un comunicat de presă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Mihai Eminescu, comemorat la Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu Neamț

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu" Neamț a organizat astăzi, 15 ianuarie, un program cu prilejul Zilei Culturii Naționale, în cinstea poetului nepereche, Mihai Eminescu, cea mai importantă voce a literaturii române.

La noapte, revine gerul în Moldova!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că noaptea de...

Pieton accidentat la ieșirea din Piatra Neamț

Actualizare:  Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție, în urma...

Doi nemțeni au ajuns la închisoare pentru infracțiuni împotriva minorilor

Polițiștii nemțeni au pus în executare două mandate de...

Profesorii pensionabili, mutați la finalul repartizărilor. Reguli noi în Educație din anul școlar 2026–2027

Profesorii care solicită menținerea în activitate după 65 de ani vor putea ocupa în continuare posturile doar dacă acestea rămân disponibile după soluționarea situațiilor de restrângere de activitate și completare de normă.

Eminescu la Piatra Neamț

„Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci”...

FOTO. Accident cu două victime la Poiana Teiului

Actualizare: Mai multe informații despre accident au fost furnizate...

Neamț. Bărbat găsit spânzurat în curtea casei

Tragedie în comuna Păstrăveni din județul Neamț. Miercuri, 14...