Fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, al doilea român ca rang în stat, în virtutea funcției de președinte al Senatului, susține ca Parlamentul – reunit în ședință comună a celor două camere – să adopte o declarație prin care să ceară demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu. Ce efect direct poate să aibă declarația intuiește toată lumea. De altfel, trecând peste ce-ar putea face niște comisii parlamentare – care îl cheamă sau nu pe Băsescu la audieri, care vor fi sau nu luate în seamă de SRI – Tăriceanu recunoște că mai mult e vorba despre o atitudine politică. Indirect însă, atitudinea asta deschide calea unei noi suspendări. Iar principala valoare politică a acestei perspective e testarea unității de decizie și acțiune a PNL și PDL. Începutul a fost cum nu se poate mai prost, Vasile Blaga declarând răspicat că mai bine să demisioneze Victor Ponta decât președintele.
Fără îndoială, Parlamentul n-are cum rămâne impasibil față de posibila implicare a președintelui în combinațiile fratelui său. Tăriceanu, ca unul care i-a rezistat eroic lui Băsescu, atât ca prim-ministru, cât și în fruntea unui partid atacat din toate părțile, prin toate mijloacele, se califică din prima să conducă „operațiunile” politice împotriva președintelui. Răfuielile lor personale prea puțin contează în acest moment. A-l hărțui acum cu amintirea unor isprăvi discutabile din portofoliul său istoric e pierdere de timp. Miza reală se numește simplu: România. Senatul dă locțiitorul oficial la comanda țării și, oricine ar fi fost în locul marelui amator de bilețele, chiar de era vacanță, trebuia mișcat ceva, cumva, pe undeva. Dacă pe linia unui orizont politic mai apropiat decât alegerile prezidențiale se află concedierea cu anticipație a lui Băsescu, atunci eforturile din aceste zile sunt prea mari. Mobilizarea pentru declarații, stârnirea comisiilor, diverse chemări la ascultare, testarea unității unei nenăscute drepte politice unite ne îndepărtează de la fondul problemei. Soluția e cunoscută de suficientă vreme, se află sub nasul fin al fostului premier, în Senat. Vine de la Ioan Ghișe, acesta luând-o de la capăt cu proiectul de hotărâre a Parlamentului privind finalizarea referendumului din 29 iulie 2012 pentru demiterea lui Traian Băsescu. Această hotărâre lipsește. Că va constata sau nu demiterea, e la mâna aleșilor. La finele lunii august se comemorează doi ani de când senatorul brașovean a semnalat că suveranitatea poporului nu poate fi exercitată de Curtea Constituțională a României, principalul aliat al președintelui la vremuri de cumpănă. Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.Unde scrie? La Constituție. Fără hotărâre a Parlamentului înseamnă că am rămas la cheremul Curții. De aici mai departe, rămâne de neînțeles cum liberalul Tăriceanu se face în continuare că nu-l vede pe liberalul Ghișe, dacă tot adună senatorii și deputații. Să fie toată operațiunea o păcăleală? Cea mai mare păcăleală a diavolului este să te facă să crezi că el nu există, așa se spune. Perfect natural, românul nu pricepe.
Viorel COSMA
