Cardul de sănătate: lupta oficialităţilor cu reţelele de socializare

card sanatate 02Primele zile de utilizare a cardului de sănătate au născut tot felul de controverse, la nivel național. De la faptul că au existat destule plângeri că sistemul a mers foarte greoi, până la refuzul unor medici de a acorda servicii medicale în lipsa cardului. În timp ce se întâmplau toate aceste lucruri, pe rețelele de socializare au apărut diverse informații cum că noul card primit de români ar conține bani. De aici și până la o isterie națională a fost un pas foarte mic. Mai marii sănătății, MS și CNAS, au formulat un comunicat menit să dezmintă informațiile apărute pe rețele, dar și să acuze persoanele care contestă acest proiect, că ar fi în spatele intoxicării.

„O mare parte din furnizorii de servicii medicale și asigurați au înțeles necesitatea și importanța implementării cardului de sănătate în sistem. Există însă și persoane care contestă acest proiect, menit să facă ordine în sistem și să stopeze fraudarea fondurilor din sănătate. În încercările disperate de a compromite acest sistem, aceștia au recurs la metode de intoxicare și manipulare prin intermediul rețelelor de socializare. Precizăm, încă o dată, că acest document nu poate fi utilizat în sistem bancar și nici nu conține sume de bani destinate asiguraților, așa cum eronat există mai multe comunicări pe diverse rețele de socializare. Cardul naţional de sănătate primit de asigurat conţine numai datele de identificare ale asiguratului. Atragem atenția că astfel de mesaje care dezinformează opinia publică produc confuzie care poate duce la tensiuni între pacienți și furnizorii de sănătate”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății, în acord cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...