Cardiologia Spitalului Târgu Neamț va avea lift

Consilierii locali din Târgu-Neamț au aprobat un proiect de hotărâre, prin care vor fi alocați bani pentru realizarea unui lift în secția Cardiologie a Spitalului Orășenesc, foarte util în special pentru pacienții greu deplasabili. Policlinica Târgu Neamț a fost deja dotată cu un astfel de lift, iar acum autoritățile locale, în parteneriat cu spitalul orășenesc, au decis să le faciliteze accesul și pacienților din secțiile Cardiologie și Pediatrie ale spitalului. Este necesar un ascensor de dimensiuni mai mari, în care să încapă și pacienții transportați cu targa, deci și costurile sunt pe măsură.

Cardiologia Spitalului Târgu Neamț va avea lift“S-a votat alocarea unei sume estimative a acestei investiții de 777.000 lei. Sperăm să fie cât mai multe oferte, să existe posibilitatea de a alege pe cea mai avantajoasă”, a precizat consilierul local Maria Vrînceanu, președintele Consiliului de Administrație al spitalului.

Valoarea estimată pentru proiectare, achiziționare și montare lift este de 777.503 lei, inclusiv TVA (proiectare, realizare casă lift cu structură metalică, achiziționare și montare lift exterior), din care pentru construcții-montaj sunt alocați 693.013 lei, inclusiv TVA. Pavilionul C10 al spitalului este o clădire compusă din parter plus 4 nivele, construită și pusă în funcțiune în 1989, ca spațiu de locuit pentru personal. În prezent, în cadrul clădirii funcționează secția Pediatrie la etajele trei și patru, secția Cardiologie, la etajele 1 și 2, iar la parter funcționează Camera de gardă a Pediatriei. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...