Captura după două percheziții: 13 pachete de țigări și 16 litri de alcool

Polițiștii de la Postul comunal din Sagna, care s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la un magazin din localitate se vând țigări de contrabandă, au făcut două percheziții, în ziua de 29 martie, atât la magazinul cu pricina, cât și acasă la proprietari (un bărbat de 57 de ani și o femeie de 51 de ani). La percheziții a participat și Odek, câinele specializat în detectarea produselor din tutun.

„În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat 260 de tigarete de proveniență Elveția, care nu au fost supuse taxelor vamale românești. De asemenea, au mai fost găsite mai multe recipiente din plastic, în care se aflau circa 16 litri de substanță lichidă incoloră, posibil alcool, care nu prezentau timbre fiscale emise de autoritățile românești. În cauză se continuă cercetările față de cele două persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie să fie plasate sub un regim vamal, cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, fapta prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Polițiștii au confiscat bunurile, în vederea continuării cercetărilor. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...

Știre actualizată. Femeie ucisă de concubin. Bărbatul s-a aruncat de la etajul 4

Actualizare 30 septembrie: Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Ancheta de Circulație „Origine – Destinație”

În toamna aceasta, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...