Toate cele șase județe din regiunea Nord Est se află sub avertizare meteo de caniculă astăzi, 26 august.
În Iași, Botoșani și Vaslui este în vigoare un cod portocaliu val de căldură, disconfort termic accentuat. „Valul de căldură va persista pentru a paisprezecea zi consecutiv. În județele Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, Ilfov și municipiul București, Galați, Vrancea, Vaslui, Iași și Botoșani va fi caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 36…38 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 19 și 23 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală”, precizează comunicatul ANM.
Pentru județele Bacău, Neamț și Suceava, situația este mai puțin gravă, dar temperaturile vor fi în continuare ridicate. „Valul de căldură va persista și va continua să se extindă. În centrul Transilvaniei, vestul Moldovei, nordul Olteniei și al Munteniei și în Dobrogea continentală va fi caniculă, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 34…36 de grade”, menționează avertizarea cod galben dată de ANM pentru aceste județe.
Șanse de ploi în Neamț, Bacău și Suceava
O altă avertizare meteo, de data aceasta de instabilitate atmosferică vizează județele Neamț, Bacău și Suceava. „În intervalul menționat, local în zona Carpaților Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”.
Avertizarea meteo este valabilă în intervalul 26 august, ora 18.00 – 27 august, ora 10.00.
Z.C.