Când vor avea românii cu Covid acces la favipiravir din farmacii

Când vor avea românii cu Covid acces la favipiravir din farmaciiUltimele informații transmise de Ministerul Sănătății spun că în curând bolnavii cu Covid se vor putea trata acasă cu antiviral. Amalia Șerban, director în cadrul ministerului, a declarat ieri că favipiravirul va fi disponibil în farmaciile obișnuite, pe bază de rețetă, fără a preciza exact de când se va întâmpla acest lucru, îndelung așteptat de altfel. „Se fac demersuri la nivel naţional pentru asigurarea medicaţiei eficace în această fază a pandemiei, respectiv asigurarea terapiei antivirale orale. La acest moment, orice farmacie din lanţurile farmaceutice poate accesa livrarea de medicaţie specifică pentru a fi furnizate pacienţilor care au prescrierea medicală. Medicamentul Favipiravir poate fi accesat în farmaciile cu circuit deschis conform ultimelor reglementări legale, de săptămâna trecută”, a declarat Amalia Şerban.

Dar, la acest moment situația stă diferit. Două mari lanțuri de farmacii ne-au spus că astăzi, 21 ianuarie, nu au favipiravir în depozite și nici furnizorii nu au. Șefii unităților Ropharma și Sensiblu din Piatra-Neamț chiar au avut amabilitatea de a verifica dacă antiviralul există și la alte unități din țară, dar sistemul informatizat a întors același răspuns negativ. „Deocamdată, nu știm nici cum poate fi comandat, dar din câte văd nici depozitele mari din țară nu au favipiravir și nici alte lanțuri de farmacii”, ne-a declarat farmacista Sensiblu. Chestiunea pare a fi de durată și fiindcă acest antiviral urmează să fie importat. „Noi abia am primit procedura. Favipiravirul va fi achiziționat prin Bioeel, din Ungaria. Deocamdată, însă, nu există în țară, iar procedura de eliberare din farmacii urmează să fie adoptată”, a precizat Ana Maria Steja, președintele Colegiului Farmaciștilor Neamț.

Nu este prima dată când Guvernul se lansează în promisiuni nerealiste. La fel s-a întâmplat și în cazul testelor rapide salivare pentru școli, de pildă. Se vorbește că pentru aplicarea protocolului mai este nevoie de o metodologie. Dar, pentru ca farmaciile să se poată aproviziona în timp util și să aibă antiviralul, disponibil celor cu rețetă de la medic, mai trebuie și ca medicamentul să existe la furnizori.

C.I.

(foto aleph news)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...