0:00

Când protestele poliţiştilor sunt mai tari decât bancurile, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiBancurile despre poliţişti pălesc în faţa unui fapt cât se poate de real, care s-a consumat la Poliţia Târgu-Neamţ, într-o aşa-zisă sală de protocol, unde nu se ştie cine şi în ce circumstanţe s-a adunat. Cert este că o voce a ieşit în exterior, să exprime nişte nemulţumiri, vizavi de o dispoziţie a sefului IPJ Neamţ. Dispoziţia respectivă, individualizată printr-un număr, şi anume 166.675 (se pare că sunt taman câţi de 6 n-ar fi trebuit), stabilea ca fiecare poliţist să fie plătit după munca efectivă. Adică, dacă lucrează în week-end 8 ore pe zi, să primească un spor de 75%, aşa cum s-a stabilit la negocierile dintre MAI şi sindicate, iar dacă face permanenţă la domiciliu – adică trebuie să stea „pe loc” şi să intervină doar dacă i se cere sprijinul în vreo misiune – să primească 40%. Un anume agent de la Postul de poliţie Vânători, care n-a citit dispoziţia, nu avea habar ce prevede, dar a înţeles că el, care până acum era liber la sfârşit de săptămână, are de muncit în plus, s-a revoltat. Dar şi-a dat seama că nu are voie să-şi exprime revolta decât autorizat şi, atunci, a apelat la un prieten. Pe care l-a găsit la timp…

Ne nemulţumeşte programul de lucru. Nu se poate face permanenţă cinci sau şase zile pe săptămână la serviciu, cât propune şeful. Muncim mai mult, dar pe acelaşi salariu ca cel de până acum. Stăm 12 ore după program, de la ora 14 la ora 22 şi acum, după această dispoziţie trebuie să stau până dimineaţă la ora 8 şi să fim plătiţi pentru o oră, asta în cazul în care sunt intervenţii. Eu nu pot să plec nicăieri, dacă stau acasă. De ce nu se poate face programul 12 cu 24 sau 12 cu 48, aşa cum este la Suceava și în alte 12 județe din țară? Sau pe trei schimburi cu câte 8 ore. Ne deranjează planificarea serviciilor. Suntem vreo 20-25 de polițiști de la rural, din comunele limitrofe orașului Târgu-Neamț. De la Pipirig, Vânători, Răucești, Brusturi și Drăgănești, ne spune Dănuț Sandu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

Sunt multe nedreptăți cu care ne confruntăm, inclusiv, aici, la oraș. Ei sunt de la comune, dar eu sunt la oraș polițist. Referitor la planificarea serviciilor și multe altele. La oraș, la ordine publică, sunt plătite sâmbetele, duminicile și sărbătorile legale, dar șeful de formațiune nu pun în mod legal aceste ore. Pune diferențe de zeci de ore între ei, ceea ce nu este corect. Am făcut plângeri la Inspectorat, dar nu s-a luat nicio măsură. Orele pe care le muncim de sărbători și week-end sunt puse după cum vrea șeful. Sunt diferențe de salarii între noi de 200-300 lei”, ne spune un politist de la oraș, în sprijinul celui de la Vânători.

Se cuvine să precizăm că programul nou de lucru a fost stabilit, prin dispoziție, tocmai pentru că, într-adevăr, unii poliţişti figurau cu 12 ore, de exemplu, sâmbăta şi duminica şi, automat, primeau mai mult la salariu.

Fiecare şef de secţie rurală a avut libertatea să-şi organizeze activitatea, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ. De aceea încerc această variantă, deocamdată experimentală, doar pentru luna aprilie, pentru a vedea cum funcţionează. Nu este corect să mergi la seviciu şi să nu fii plătit, cum nu este corect nici să stai acasă şi să fii plătit. Eu am discutat cu agentul Sandu şi mi-a spus că el nu are nicio nemulţumire, dar a fost de acord să exprime un punct de vedere în numele unui coleg, care ar fi încălcat un ordin de ministru dacă vorbea public. Dar nici agentul Sandu şi nici colegul respectiv nu ştiau ce prevede dispoziţia dată de mine, pentru că prelucrarea s-a făcut doar cu şefii de post. În plus, la aşa-zisul protest n-au fost 25 de poliţişti. Atâţia poate erau de toţi în sediul Poliţiei Târgu Neamţ la acea oră. Doar un agent era nemulţumit şi a apelat la proaspătul desemnat al Sindicatului Agenţilor, ca să spună el ceva. Eu zic că dispoziţia este în favoarea lor, dar, dacă ei cred altceva, pot reveni, nu este niciun fel de problemă.

O întrebare legitimă este dacă șefii de post au prelucrat și ei dispoziția cu angajații sau i-au lăsat pe respectivii să o interpreteze după zvonuri. (C.M.)

 

 

 

Articolul precedentLiber la Trezoreria Statului: împrumuturi de până la 500 milioane lei!
Articolul următorTârgu Neamț: Premiile de excelență DEMOS T.N.
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. „Nu este corect sa mergi la serviciu si sa nu fii plătit, cum nu este corect nici sa stai acasa si sa fii platit”.Concluzia mea:după cele 8 ore legale de munca,sa intervina cel care a afirmat(zic eu:in necunoștință de cauza,el nestiind ce inseamna serviciul in cadrul unui post de poliție rural,ci doar” munca de birou”)ce am citat mai sus.Iar comentariul „adică trebuie sa stea „pe loc „si sa intervină doar daca i se cere sprijinul in vreo misiune” il consider unul rautacios din partea dvs,autorul articolului.Motivul? Ati fost nevoit vreodată sa va gânditi la ce v-ar putea astepta dincolo de obiectul muncii dvs?Dincolo de microfon…aaa…da….Dvs stați fara grija,ca doar intervine Politia in caz ca aveti probleme… Poate asa o sa înțelegeți ca „misiune” nu e tot aia cu „emisiune”…

Comentariile sunt închise.