În toamna lui 2012, Mesagerul de Neamț aducea în fața dvs. cazul unei familii din Borlești – mamă și 9 copii – care riscau să ajungă pe drumuri din cauza unor conjuncturi nefaste, deși nu meritau. Vă ceream atunci ajutorul pentru a strânge 6.000 de euro, pentru a ajuta familia Vieru să-și cumpere o căsuță doar a sa, în care copiii să crească fără teama că de pe-o zi pe alta vor fi nevoiți să se mute. Atunci, în mai puțin de două luni, s-au strâns banii necesari, iar astăzi familia Vieru e la casa ei.
Acum, venim în fața dvs. cu un alt caz. De data aceasta, nu vă facem cunoștință cu 9 îngeri, ci numai cu 5. Familia Ignat, din satul Marginea de Agapia, este pe punctul de a fi evacuată din locuință. Prin grija și eforturile părintelui paroh Dumitru Irina și ale învățătoarei Elena Ioniță, s-a găsit o casă de vânzare, în satul Filioara, dar e nevoie de 32.000 de lei, bani pe care, evident, familia Ignat nu îi are și nici nu are de unde-i găsi. Împreună, însă, putem face asta!
Cei care vor și pot să ajute, sunt mai mult decât bineveniți, indiferent că vin cu bani, haine, alimente sau orice alt dar făcut din inimă. Nu e ușor, dar nici imposibil!
Ionel și Ioana Gina Ignat au ajuns la Marginea în urmă cu vreo șapte ani. Ea, de loc din Târgu Neamț, ajunsese pe la Brusturi, odată cu recăsătoria mamei. El, de loc din Brusturi, dar cu gânduri de plecare undeva, oriunde, numai să găsească ceva de muncă. S-au văzut, s-au plăcut, s-au luat și-au plecat împreună. Au ajuns pe meleagurile Agapiei, pentru că aici a găsit Ionel de muncă, la mănăstire. Ioana are acum 31 de ani, Ionel 34. Între timp, familia le-a mai sporit cu cinci membri. Blonzi, cu ochi albaștri – albastrul cerului în pragul unei seri de vară – copiii sunt pur și simplu frumoși. Deși îi despart câțiva ani, seamănă ca picăturile de apă curse din aceeași streașină. Și se iubesc. Cele două cămăruțe în care încă mai locuiesc sunt mici, înghesuite și țin loc și de bucătărie, și de dormitor, și de loc de făcut lecții, ba chiar și de loc de antrenament pentru mezina care, la un an și două luni, abia a scăpat la mers și e hotărâtă să exerseze.
E Nicoleta și, după cum explică mama ei ca să ”scuze” deranjul, este motivul pentru care ”las masa întinsă toată ziua, că mereu vrea câte ceva de mâncare”. ”Câte ceva” înseamnă acum, când am fost la ei, o mămăligă începută, iaurtul adus de copii de la școală, de la ”corn cu lapte”, două pâini și niște portocale pe care le-a adus părintele Irina, care încearcă să nu vină cu mâna goală de fiecare dată când îi vizitează. Pe aragaz, dintr-o oală răzbate mirosul unui borș proaspăt făcut, iar un ceaun se pregătește să bolborosească o tocană. Lipsurile sunt evidente, dar, cumva, când te uiți la cele cinci fețe și ochii lor mari, ce e în jur pălește, se distorsionează. Au privirile atât de curate, de sincere și de zâmbitoare, încât nu se mai distinge restul.
Copiii sunt veseli și vorbăreți. Abia s-au întors acasă și sunt bucuroși de oaspeți. În casa, altminteri sărăcăcioasă și gata-gata să se dărâme, e curat. În fine, pe cât de curat poate fi într-o casă de om cu cinci copii. Pe pereți, la loc de cinste sunt icoane, candela și poza întâiului născut, Alex Ilie. Acum are 10 ani. E un elev bun și-i place la școală, iar mama adaugă cu mândrie că ”până acum a luat numai premiul I”. E sprijinul ei de bază atunci când tatăl e dus la muncă. În timp ce o îmbrățișează pe mezina Nicoleta, povestește cum a ajutat-o el pe mama lui să nască acum un an și două luni. O spune cu o voce atât de neutră de parcă ar fi în firescul lucrurilor ca, la nouă ani, să fii moașa propriei mame, să-ți ajuți sora să vină pe lume. Mama însă e mândră de el și, cu glas plin de speranță, îi spune de fiecare dată când amintește momentul: ”Poate-ai să te faci doctor”.
Ioan Daniel – Dan – are 8 ani. E în clasa pregătitoare, împreună cu sora lui, Irina, care are 7 ani. A stat s-o aștepte pe ea ca să meargă împreună la școală, ”ca să se ia unul cu altul și să se ajute”. Ana Maria, la cei 4 anișori, este o minune blondă și peltică, a cărei gură turuie într-una mai ales când vine vorba de cea mică, de ”fată”.
Ei, copiii, au visuri mari. Alex visează o bicicletă. Și Dan tot o bicicletă. Ar fi bine să aibă fiecare câte una, că Alex e mai înalt și ”trebuie să pun șaua mai sus”, iar Dan vrea să ”umble pe dealuri”. Domnișoarele, ca toate domnițele de vârsta lor, își doresc un ponei și un unicorn. Nicoleta, căreia vârsta nu-i permite decât câteva cuvinte precise și scurte, își dorește și ea ceva și întinde mâna spre masă, unde stau pâinile aduse de părintele Irina: ”Dă, dă, dă…”
Părinții își doresc un acoperiș deasupra capului. Nu luxos, nu scump, doar unul sigur. Preotul Dumitru Irina le-a găsit unul, dar are nevoie de sprijin. După cum spuneam, împreună putem face asta!
Asociația Social-Umanitară ”Sf. Ioan de la Neamț”
Județul Neamț, sat Filioara – comuna Agapia
CIF17993359
Cont RO09RNCB3720090198
deschis la BCR Târgu Neamț
Intr-adevar, gestul dvs., este unul de exceptie si merita toate aprecierile dar si sprijin din partea oamenilor cu bani, dar mai ales cu suflet, pentru a-i ajuta pe cei 5 ingeri si pe parintii lor.
Sa fiu sincer, ma surprinde faptul ca n-a comentat nimeni pina acum acest apel al dvs.,insa acest fapt spune, de la sine, foarte multe despre disponibilitatea de implicare a semenilor nostri, de a da o mina de ajutor unor fiinte aflate la necaz. Sau poate ca lipsurile extreme au devenit un mod obisnuit de viata in tara noastra!
Poate n-ar fi rau sa trimiteti acest articol si pe adresa guvernantilor , a acelor care au o mare „contributie” la faptul ca o familie cu 5 copii ( si cite or mai fi intr-o situatie similara, in tara asta furata si distrusa sistematic de 20 de ani incoace de „rusani” si „daieni”, indivizi nesimtiti – ei sint nesimtiti, nu salariile lor de 73.000 de euro pe luna!!! -) se zbate in lipsuri, pentru a putea supravietui. Sa trimiteti fotografia cu cei 5 copii si pe adresa lui Rusanu si Daianu si sa-i intrebati, daca dupa ce i-au vazut pe cei cinci copii ( in special pe cea mica!), mai pot dormi noaptea!
Va doresc succes in demersul dumneavoastra nobil!