Campania „Truck & Bus”, la final

politia rutiera

Timp de o săptămână, în intervalul 22-28 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au acționat pe drumurile din județ, pentru verificarea legalității desfășurării transportului rutier public de mărfuri și persoane, în cadrul campaniei intulată „Truck & Bus”. „În urma controalelor efectuate pe linia transportului de mărfuri, au fost controlate 424 de autovehicule. Dintre acestea, 369 sunt înmatriculate în țară, 19 în Uniunea Europeană, restul de 36 fiind înscrise în alte state. Cu acest prilej, au fost aplicate 209 sancțiuni contravenționale, cele mai multe – 56 – pentru depășirea vitezei legale. Alte nereguli constatate au vizat nefolosirea centurii de siguranță, precum și deficiențe în ceea ce privește documentele vehiculelor sau cele de natură tehnică”, precizează subinspectorul de poliție Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Cu acest prilej, a fost depistat și un conducător auto, care consumase alcool înainte de a se urca la volan, acestuia fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 90 de zile. De asemenea, șoferului i-a fost aplicată și o amendă în valoare de 675 de lei.

În urma verificărilor efectuate în rândul transportatorilor publici de persoane, au fost aplicate 47 de acțiuni contravenționale, majoritatea ca urmare a nefolosirii centurii de siguranță. Și la această categorie de transportatori au fost găsite nereguli în documentele mașinilor, în documentele de transport, precum și deficiențe de ordin tehnic. (A. SÎRBU)

Autor:

Ultima ora

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...