Polițiștii din cadrul Compartimentul de Analiza și Prevenire a Criminalității, au organizat ieri, 18 iunie, în cadrul Colegiului Tehnic Forestier Piatra Neamț, o activitate informativ preventivă în cadrul campaniei “Selfie-ul pe tren, nu ia like-uri, ia vieți”. Scopul acesteia este conștientizarea tinerilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren sau când nu respectată regulile de conduită în incinta stațiilor de cale ferată, triajelor și zonelor adiacente.
“Tinerii sunt la vârsta căutării de experiențe inedite și de apreciere, fiind preocupați de surprinderea unor momente unice, uitând de multe ori de riscurile la care se expun în realizarea unor fotografii memorabile. O fotografie realizată pe tren poate părea o idee bună pentru o postare în social media, puțini fiind însă cei care cunosc riscurile pe care escaladarea unui vagon de tren le presupune, în principal cel de producere a arcului electric și a electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune (27.000 volţi)”, precizează subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
La activitate au participat lucrători din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității dar și din cadrul Biroului Poliție Transporturi Neamț care, împreună cu profesorul de fizică, au explicat elevilor faptul că arcul electric se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acesta, căderea de la înălțime poate produce traume grave.
Poliția Română și CFR Călători împreună cu Mercury 360 desfășoară campania “Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, campanie de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare.
Angela Croitoru