Campania „Selfie în siguranță” la două licee din Roman

Campania „Selfie în siguranță” la două licee din RomanTinerii și copiii își riscă de multe ori viața doar pentru a impresiona pe rețelele de socializare. Selfie-urile făcute în locuri periculoase au condus de accidente tragice care au pus în pericol viața unor adolescenți din Roman, anul trecut, în gara din localitate (detalii aici și aici). Și în alte zone din țară au avut loc astfel de accidente, în majoritatea cazurilor victimele nu au conștientizat sau au subpareciat riscurile și au rămas cu arsuri și cu sechele psihice pe viață.

Campania „Selfie în siguranță” la două licee din RomanÎn acest context, în județul Neamț, are loc campania „Selfie în siguranță” ca o continuare a campaniilor anterioare desfășurate la nivel național, „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, „Atenție! Selfie-ul pe tren ucide!” sau „RISC – Siguranța nu e un joc de noroc!”. Pompierii nemțeni, organizatorii campaniei, și-au propus ca aceasta să aibă un caracter permanent, alegând ca locuri de informare a tinerilor și a altor categorii de vâstă unitățile școlare, centrele comerciale, parcurile, centrele de agrement, tabere etc.

Ieri, 10 iunie, au avut loc activități informative la Colegiul Tehnic Danubiana și Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman.

Campania „Selfie în siguranță” la două licee din Roman„Multe persoane suferă anual din cauza faptului că nu conștientizează riscurile pe care le reprezintă urcarea pe un vagon de tren, în principal cel de producere a arcului electric și a electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune (27.000 volţi). La 27.000 de volți pericolul este uriaș. Chiar și cei care scapă au nevoie de luni de zile de spitalizare, iar apoi de ani întregi în care să meargă periodic la controale, pentru recuperare.

Arcul electric se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acesta, căderea de la înălțime poate produce traume grave.

În anul 2021, numai în județul Neamț s-au înregistrat 2 evenimente în care au fost implicați 4 adolescenți care și-au pus viața în pericol pentru o fotografie pe un vagon de tren, în vederea postării acesteia pe rețelele de socializare.

O fotografie pe tren, pe poduri, pe clădiri și în alte locuri care pot fi periculoase poate părea o idee bună pentru o postare pe rețelele de socializare, însă poate produce tragedii”, precizează locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, promotor al campaniei.

Campanie are ca scop conștientizarea adolescenților, dar și a părinților acestora, cu privire la riscul pe care îl prezintă urcarea pe vagonul unui tren, pe poduri, pe clădiri și în alte locuri care pot fi periculoase pentru a realiza un selfie în vederea postării pe rețelele de socializare.

Mesajele acestei campanii sunt: „Fii original, găsește locul potrivit pentru un selfie memorabil fără să-ți pui viața în pericol”, „Un selfie pe tren poate fi o amintire neplăcută!”, „Fii original, nu deveni o amintire! Selfie-ul pe tren te poate ucide!” sau „Selfie memorabil în siguranță! Nu da like riscului, dă like vieții!”.

Partenerii ISU Neamț în această campanie sunt Inspectoratul Școlar Județean Neamț (ISJ), Inspectoratul Județean de Poliție, Primăria municipiului Roman  prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, Stația CFR Roman, Direcţia Județeană pentru Sport şi Tineret Neamț (DJTS), Roman TV și Roman FM și Fundația Autonom Piatra Neamț.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Adolescenți reținuți după ce au forțat intrarea într-o cabană și au plecat cu mai multe bunuri

Doi adolescenți din comuna Păstrăveni, au fost reținuți de...

Top 12 idei pentru organizarea florilor pe terasă

Terasa poate deveni mult mai mult decât un spațiu cu câteva ghivece așezate la întâmplare. Cu puțină imaginație și câteva alegeri inspirate, o poți transforma într-un colț verde unde îți bei cafeaua dimineața, citești sau te relaxezi seara. Descoperă mai jos idei practice pentru a așeza florile pe terasă astfel încât spațiul să arate mai verde, mai ordonat și mai primitor.

Trafic blocat pe DN15, în Dumbrava Roșie, în urma unui accident

Traficul este blocat în prezent pe DN15, în zona...

Știre actualizată. Trafic blocat la Girov după un accident pe trecerea de pietoni

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

BNR ține dobânda-cheie la 6,50%. Ce înseamnă asta pentru economie

Situația economică a României rămâne delicată. Cu un grad...