Lupta între cele două consilii de administraţie de la Compania Judeţeană Apa Serv continuă. Astăzi, 13 martie, instituţia era coordonată de Victor Petcu Movilă, numit interimar de al doilea consiliu de administraţie, pe 24 februarie 2016.
“Mâine (14 martie) vom avem certificatul constator de la Registrul Comerţului. La Bacău, în dosarul 2511/103/2016, Tribunalul Bacău s-a pronunţat şi a respins cererea de intervenţie a domnului Cătălin Dughir şi a municipiului Roman privind înregistrarea hotărârii AGA nr. 10 şi 11 din 22.09.2016. Am preluat prerogativele de director interimar până la finalizarea procedurii de desemnare a membrilor Consiliului de Administraţie (CA), după care, se desfăşură o procedură de selecţie a directorilor definitiv. Deocamdată sunt director pe un contract de mandat pe durată determinată, până la finalizarea procedurii de selecţie a CA-ului. Vechiul consiliu de administraţie nu mai are nici o responsabilitate, a fost revocat prin hotărârea AGA nr.10 din septembrie 2016 şi de atunci nu mai are nici o responsabilitate. Nu mai au mandat. Mâine, urmează să avem certificatul cu membrii CA la Registrul Comerţului“, a precizat Victor Petcu Movilă.
De partea cealaltă, preşedintele vechiului CA, Vasile Dăscălescu susţine că “nu le iese. Da, totul este posibil. Nu le iese, practic noi nu sutem revocaţi. Noi suntem în certificatul constatator, cum să le iasă? În ce bază să ne scoată dacă avem proces pe rol? Eu astăzi am fost la birou, că era o problemă cu salariile. Oamenii nu au nici o vină. Aceşti oameni nu au specimen de semnătură, nu au nimic. Nu sunt înscrişi la Registrul Comerţului. Treaba merge oricum. Directorul de dezvoltare are a doua semnătură, iar cel economic are a treia semnătură. Acum, totul ţine de instanţele de judecată“, a declarat Vasile Dăscălescu.
Tribunalul Bacău a emis sentința civilă nr. 108, pronunțată la data de 01.03.2017, în dosarul nr. 2511/103/2016, prin care a respins cererile de intervenție formulate de CJ Apa Serv SA și Municipiul Roman; a admis cererea de înregistrare în Registrul Comerțului, nr. 24228/26.09.2016, privind Hotărârile AGA nr. 10 și 11 din 22.09.2016; a admis cererea de intervenție accesorie formulată de județul Neamț. Decizia nu este definitivă și nici executorie, se poate face apel în 30 de zile. (Gianina BUFTEA)