Cadavru la o stână din Icușești

Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, care era cioban la o stână din Icușești, a fost găsit mort, ieri dimineață. Colegul lui l-a găsit căzut în camera unde dormea și a sunat la 112, la ora 6.39. Echipajul medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț, care a ajuns la solicitare, nu l-a mai putut readuce la viață, fiind constatat decesul. Polițiștii au făcut cercetări și, potrivit lui Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, nu s-au găsit urme vizibile de violență. Cadavrul a fost transportat la morgă, pentru necropsie. Incidentul face obiectul unui dosar penal de moarte suspectă, iar polițiștii așteaptă concluzia medicilor legiști privind motivul exact al morții. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...