Bustul lui Vasile Conta, donat de Asociația 22 Decembrie 1989 din Iași

Bustul lui Vasile Conta, inaugurat sâmbătă la Zilele Liceului Economic „Vasile Conta” din Târgu-Neamț, a fost donat de către Asociația 22 Decembrie 1989 din Iași, în memoria autorului bustului, sculptorul Constantin Eșan.

Bustul a fost sculptat de artisul ieșean Constantin Eșan, care, inițial, a realizat opera pentru Școala Gimnazială “Vasile Conta” din Iași, unde a și stat aproximativ 15 ani. Între timp sculptorul a murit într-un accident, iar membrii Asociației din Iași s-au hotărât să o doneze altei școli cu același nume.

tg conta bust

„În cinstea, în onoarea acestui sculptor, asociația a decis să doneze acest bust care stătea degeaba și s-au interesat de noi, dar nu știu de unde au aflat de școala noastră. M-am trezit pur și simplu cu un telefon prin vară sau toamnă, s-au recomandat și mi-au propus o colaborare. Mi-au zis că o să ni-l doneze. Doar transportul ne-a costat. Și normal că i-am invitat și pe cei de la Asociația 22 Decembrie 1989 din Iași la Zilele Liceului Vasile Conta. E foarte frumos că această asociație s-a implicat în manifestările noastre”, a declarat Karina Ingrid Cojocariu, directorul Liceului Economic “Vasile Conta”. (C.T.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...