Noua Lege a educației prevedea, printre altele, și majorarea cuantumului burselor de merit: de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună, de la 1 ianuarie 2024.
În județul Neamț, în luna ianuarie a acestui an, 12.726 de elevi au primit burse de merit ale căror cuantum totalizează 4.479.552 lei, conform informațiilor furnizate de IȘJ Neamț.
Numărul beneficiarilor a crescut prin includerea în rândul acestora a elevilor din clasele a V-a, care anterior nu erau eligibili, în ciclul primar ei primind calificative și nu note.
Bursele de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere și vizează „stimularea învățării individuale, încurajarea unei competiții constructive în fiecare clasă de gimnaziu și liceu din România, reducerea disparităților sociale, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi”, potrivit legii.
În anul școlar 2022 – 2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit la nivel național.
Angela Croitoru