Bunicii au povestit despre foamete, cutremure şi explozii

pompieri zi dezastre 02

* liceenii au fost îndemnaţi să citească despre prăbuşirea blocului Carlton

Pentru elevii care au vizitat detaşamentele de pompieri din judeţ, de Ziua internaţională de reducere a riscului dezastrelor naturale, ziua de 13 octombrie a fost una specială. Foarte încântaţi că au ocazia să vadă de aproape atât autospecialele de intervenţie la incendiu, cât şi ambulanţa SMURD şi echipamentele de descarcerare, copiii au pus zeci de întrebări şi şi-au făcut poze. Musafirii de la Detaşamentul Piatra Neamţ au avut o distracţie suplimentară faţă de ceilalţi: s-au putut urca pe platforma autoscarei de intervenţie, maşina care a făcut senzaţie şi de Ziua pompierilor, când a fost expusă în centru.

La Roman, la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Casa Bunicilor”, a avut loc o activitate care i-a atras în mod deosebit  pe liceenii care au participat.

pompieri zi dezastre 01

„Bunicii s-au prezentat, copiii au spus, de asemenea, cum îi cheamă şi fiecare a precizat dacă mai are bunici sau nu”, a declarat mr. Bogdan Junga, şeful Serviciului Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei, care a cooronat activitatea. „Trei dintre bunici au spus poveşti de viaţă, care au captat atenţia asistenţei. Unul a vorbit despre secetă şi despre trenul foamei care circula între Moldova şi Ardeal, altul a povestit despre cutremurele din 1940 şi 1977, iar al treilea a prins o explozie. A fost o acumulare de gaz la o centrală termică, s-a produs explozia, urmată de incendiu, şi au fost foarte multe victime. Toată lumea a ascultat fără să mişte, mai ales că bunicii, care nu prea au ocazia să vorbească des cu cineva, au povestit foarte frumos. Ne-a mai impresionat, de asemenea o doamnă care a scris o poezie foarte sensibilă despre părinţii în vârstă care nu au altă raţiune de a trăi decât să-şi aştepte copiii să le treacă pragul. A fost cu atât mai emoţionantă poezia cu cât doamna a povestit că nu are copii, dar tot timpul şi-a imaginat cum trebuie să fie relaţia emoţională dintre părinţi şi copii. Eu zic că a fost o activitate reuşită, pentru că atât elevii, cât şi bunicii au fost foarte încântaţi că au avut ocazia să se cunoască. Eu am încercat să-i atrag pe liceeni şi spre literatură un pic şi le-am spus să citească despre blocul Carlton, care s-a prăbuşit în Bucureşti la cutremurul din 1940”.

După ce-au tras linie, pompierii au numărat 33 de elevi care au fost la activităţile din Piatra Neamţ, 45 la Roman şi 84 la Târgu Neamţ. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...