BUNĂTĂŢI: Dulceaţă de soc ca la Mănăstirea Neamţ – Reţetă din 1817

dulceata socO rețetă de preparare a dulceții din fructe de soc a fost descoperită într-o carte de patrimoniu tipărită la Mănăstirea Neamț în 1817, relatează Agerpres. Muzeul Satului din localitatea Cerneți, situată la doi kilometri de Drobeta Turnu Severin, are în inventar și o carte de patrimoniu, scrisă cu litere chirilice, care a fost tipărită în anul 1817 la Tipografia Mânăstirii Neamț. Titlu ei: ”Istoria lui Alexandru cel Mare”. Pe paginile acesteia, mai multe persoane, cel mai probabil cititori, au făcut diferite însemnări. Unele dintre acestea se referă la moartea unei fete măritate cu forța și la diferite evenimente istorice petrecute în Transilvania și Țara Românească, pe alte zece file cineva a încercat să imite semnătura lui Mihai Eminescu, dacă nu o fi chiar a poetului, fapt care ar dovedi că această carte a ajuns și în mâinile ”Luceafărului poeziei românești”. Pe coperta a II-a a ”Istoriei lui Alexandru cel Mare”, cu litere chirilice, caligrafice și groase, este scrisă cu cerneală neagră o ”Rețetă de făcut dulceață din boabe de soc”.

”De pe ciorchii se desprind bobițele negre-negre. Se spală în mai multe ape și se pun la zvântat într-o pânză, ca aceea de strecurat zerul. Separat se ia un castron de pământ ars adânc, în care se îndeasă un kil de zahăr de la osmalâii din Ada-Kaleh, peste care se toarnă o jumate de sticlă de apă folosită pentru vânzarea brăgii. Se pune la foc pe plită și se mestecă până iese siropul. Peste acesta se toarnă boabele de soc, patru-cinci feli înjumătățite de lămâie. Maglavaisul se lasă la fiert până se leagă. (Adică când iei cu lingura de lemn să se scurgă ca mierea). Când e gata, se pune într-o ulcea, tot din pământ, se leagă la gură și se așază într-un tuci larg în gură, unde se ține până a doua zi. Când se ivește sorocul, se împarte în vase mai mici, pentru a fi servită dulceața în salon la 10-15 oaspeți”, este rețeta așa cum a fost scrisă la acea vreme.

Sub text se află mențiunea: ”La conac. 13 aprilie 1821”. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...