Buldozer „înghiţit” de un canal adânc de 10 metri! * Şoferul a fost rănit!

ambulanta 14Un buldozer a căzut într-un canal adânc de 10 metri, situat în curtea fostei ferme zootehnice din Cotu Vameş.

Accidentul s-a petrecut, în după-amiaza de 7 aprilie, la ora 18:00, şi o localnică a sunat imediat la 112. La fostă fermă s-au dus imediat mai multe echipaje de pompieri militari de la Detaşamentul Roman.

„În canalul respectiv, care este betonat, are diametrul de 5 metri şi  adâncimea de 10 metri, se adunau apa menajeră şi tot felul de deşeuri şi dejecţii”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

„Buldozerul era cu lama în sus, şoferul rănit stătea pe lamă, iar colegii mei l-au scos şi l-au predat echipajului de ambulanţă. Avea lovituri la cap, sângera, şi este posibil să fi suferit şi alte traumatisme”.

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, este angajatul unei firme, care trebuie să curăţe curtea fostei ferme. Pentru că erau foarte multe gunoaie peste tot, el n-a văzut canalul şi a mers tot înainte, împingând cu lama mulţimea de deşeuri. Accidentul este considerat unul de muncă şi, conform legii, o comisie constituită la nivelul firmei va trebui să stabilească cine este vinovat şi să ia măsurile care se impun. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...