Angajările de medici sunt blocate la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Neamț. Sunt câțiva medici, din privat și de la stat, care și-au anunțat dorința fermă de a veni la Piatra Neamț, potrivit dr. Codruț Munteanu, managerul spitalului. Doar că de la începutul anului nu se mai scoate la concurs nici un post de medic. Locuri ar fi, fiindcă oricâte angajări s-au făcut în 2018, an de vârf la acest capitol, spitalul județean are, în continuare, nevoie de medici. Și, oricâtă nevoie ar avea și pacienții, deocamdată toată lumea așteaptă. Motivele țin de preconizatele reorganizări de spitale ce aduc reduceri de paturi – conform masterplanului de sănătate, dar, în primul rând, țin de bugetul pe acest an – încă o necunoscută.
“Avem câteva solicitări de la medici de diferite specialități care vor să profeseze la noi. Sunt medici care vin de la stat, dar și din privat. Este un medic ORL și un geriatru de la Târgu Neamț, un rezident în ultimul an la oncologie. Mai este un rezident în ultimul an la chirurgie pediatrică, acum face un stagiu în Irlanda și mi-a spus că din luna august vrea să înceapă să opereze la Piatra Neamț, are post la noi. Mai este un ortoped de la Bacău, doi medici ginecologi, unul de la Vatra Dornei și celălalt de la Iași. Un medic moldovean care vrea în UPU și care are de anul trecut dosarul depus la Ministerul Sănătății, pentru recunoașterea diplomei de studii. Doar că, până nu știm ce buget avem pe acest an, ce buget vom avea și de la Consiliul Județean Neamț, mai temporizăm angajările de medici. Nemaivorbind de acest masterplan al Ministerului Sănătății”, a declarat dr. Codruț Munteanu.
Cât privește masterplanul de sănătate, intenția ministerului pentru spitale este, în esență, de a reduce paturile și a se trece la spitalizarea de zi, în perspectiva construirii spitalului regional de la Iași. Când și cum, se speră că se va afla în timp util. Și poate că, la modul concret, se va reflecta și în buget. (C.I.)