Şi Poliţia Rutieră din Botoşani a primit, zilele acestea, autospecialele Volkswagen Polo, achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne, se precizează într-un comunicat de presă.
Este vorba, potrivit poliţiştilor, de 6 autovehicole.
“Autospecialele noi sunt prevăzute cu sisteme optico – acustice destinate activităţilor de poliţie rutieră şi vor contribui la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier. Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu polițienesc de calitate”, se precizează în comunicatul citat.
Programul de înnoire a parcului auto, iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne, a debutat în 2014, când Poliţia Română a fost dotată cu 257 de mijloace de transport destinate muncii operative, dintre care 15 motociclete, iar de la începutul anului 2015, i-au fost repartizate încă 2.386 de vehicule, destinate structurilor operative și celor de ordine publică. (ZCH NEWS)