La Poiana Largului a fost ridicată, după unele surse la 1741, după altele la începutul secolului al XVIII-lea, biserica de lemn cu hramul “Buna Vestire”. Istoria ei pleacă de la cea a călugărilor despre care se spune că ar fi construit un schit, ceva mai sus de biserică, pe un teren abrupt, unde, cândva, însuşi domnitorul Petru Rareş ar fi găsit refugiu. Secole mai târziu, bârnele schitului ar fi fost strămutate aici, mai la vale, construindu-se biserica de lemn. S-au descoperit şi în cimitirul din jur urme ale unor morminte vechi. Se spune că cimitirul vechiului schit ar fi fost tot aici. Legenda care leagă figura lui Petru Rareş de biserica de lemn de la Poiana Largului este consemnată de învăţătorul Ioan N. Ciucanu, într-o monografie închinată lăcaşului. Acesta afirmă că în septembrie 1538, Petru Rareş, “plecând de la domnie din pricina unor boieri care l-au trădat turcilor, a trecut pe Valea Bistriţei şi s-a oprit la aşezarea monahală “Buna Vestire” de la Gura Largului”, adică la schitul care apoi a fost strămutat ulterior în vale. Aici, călugării l-au îmbrăcat în straie monahale, l-au ocrotit şi l-au condus pe cărări ascunse până la Schitul Rarău, de unde a trecut apoi munţii în Transilvania, la Cetatea Ciceu. Drept mulţumire pentru binele făcut, în a doua sa domnie, Petru-Vodă s-a întors în codrii de deasupra Văii Largului şi, pe locul numit “Groapa bisericii”, a construit o biserică mai încăpătoare, de lemn, care a devenit apoi metoc al Mănăstirii Neamţ. Târziu, peste mai bine de două veacuri, plecând călugării de aici, oamenii au coborât bârna de la vechiul schit, întruchipând, mai jos, aproape de poalele dealului, o biserică pentru creştinii de la Poiana Largului. Iniţial, biserica a fost construită cu lemnul provenit de la schit. De asemenea, s-au adus din vechiul schit câteva icoane, catapeteasma şi brâul despre care se spune că ar fi aparţinut domnitorului Petru Rareş. De-a lungul timpului, biserica a suferit modificări, fiind mult lărgită. Însă veşmântul său de lemn, cel adus de la schit, a rămas neatins. Iar odată cu bârna, lăcaşul a preluat de la vechiul schit şi hramul “Bunei Vestiri”. Între anii 1892-1894, biserica a suferit un proces de refacere, fiind lărgită în părţile laterale şi adăugându-i-se pridvorul. De asemenea, de  dată mai recentă sunt intervenţiile de la acoperiş, unde au fost ridicate trei turle de dimensiuni aproape egale, şi clopotniţa. Icoanele de azi nu sunt cele autentice. Catapeteasma a fost pictată pe la 1947 de un pictor amator, apoi repictată pe deasupra. Acea catapeteasmă a fost între timp schimbată. Biserica este construită din bârnă de brad, pe talpă de brad încheiată “stâneşte”, având “capete rămase afară”, ce se pot observa şi azi. Bârnele sunt prinse între ele cu ajutorul cuielor de lemn. În talpă, lemnul este lăsat liber, ca să poată trage aer din capăt în capăt, pentru a nu putrezi. Lăcaşul este acoperit cu şindrilă bătută “în solzi” şi se sprijină pe console scurte, ornamentate cu motivul rozetei. Arhitectura de interior este simplă şi sobră. Peretele despărţitor este sugerat doar de doi stâlpi verticali, însă cele patru bolţi (una în pronaos, două în naos şi una în altar) dau frumuseţe şi eleganţă ansamblului. Cele mai multe dintre icoanele aflate astăzi în inventarul bisericuţei de lemn de la Poiana Largului sunt relativ noi. O parte dintre icoanele originale au fost repictate (retuşate) de Vasile Bontea, principalul ctitor de la refacerea din 1894, iar pe la mijlocul secolului trecut – de un pictor naiv al locului, Pantelimon Ciucanu. Există, însă, două icoane de o valoare considerabilă, una dintre ele fiind pictată de călugărul iconar Irineu Protcenco, pe vremea când se afla la Mănăstirea Sihăstria. Multă vreme biserica a slujit ca biserică de cimitir. Din anul 1999 lăcaşul a devenit biserică a parohiei “Buna Vestire” de la Poiana Largului, aici slujindu-se în permanenţă. Biserica este înscrisă în lista monumentelor istorice de categoria B din judeţul Neamţ, însă necesită unele lucrări de refacere şi restaurare pentru a putea fi menţinută în timp.

Sursa: Otilia BĂLINIŞTEANU