La data de 26.02.2015, în jurul orei 12:45, poliţiştii din comuna Coțușca au fost sesizați de către gestionara unui magazin din localitatea Coțușca, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 12:30, în timp ce se afla la serviciu, a fost victima unei infracţiuni de înșelăciune, informează Biroul de Presă al IPJ Botoşani. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, la data şi ora menţionată, S.L. de 30 ani, din judeţul Constanța, aflându-se în magazin, i-a solicitat gestionarei să-i vândă mai multe produse alimentare, în valoare totală de 35 lei, pentru achitarea cărora a înmânat o bancnotă de 500 lei şi a primit restul, în valoare de 465 lei. Ulterior, motivând că produsele sunt prea scumpe, cumpărătoarea a solicitat restituirea bancnotei de 500 lei, iar la înapoierea de către ea a sumei de bani reprezentând restul, a sustras o bancnotă de 200 lei. Aspectele de mai sus au fost sesizate de către gestionară după aproximativ 10 minute. Investigaţiile efectuate de poliţişti au condus la depistarea lui S.L. pe raza orașului Săveni, unde se afla împreună cu A.C. de 29 ani, din judeţul Brăila. În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul comiterii infracțiunii de înşelăciune.
Autovehicule neînmatriculate
La data de 26.02.2015, în jurul orei 13:00, a fost depistat în trafic, în localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești, județul Botoșani, C.B. de 51 ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii, informează Biroul de Presă al IPJ Botoşani. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că autorizația provizorie de circulație a autoturismului era expirată din data de 12.09.2014. Tot ieri, în jurul orei 15.00, a fost depistat în trafic, în localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești, județul Botoșani, L. S. de 19 ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul a cărui autorizație provizorie de circulație era expirată din data de 17.01.2015. În cauze au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.