Camera de Conturi Botoşani a descoperit mai multe neconcordanţe în ceea ce priveşte concesionarea şi închirierea unor bunuri aparţinând domeniul public şi privat al municipiului Dorohoi în perioada 2010-2013, soldate cu pierderi financiare semnificative la bugetul local. Constatările şi recomandările au fost redactate pe scurt în Scrisoarea Camerei de Conturi Nr. 1 din 23.12.2014, în acest material se regăsesc câteva dintre ele. Mai multe compartimente din aparatul de specialitate al primarului au atribuţii şi responsabilităţi în ceea ce priveşte bunurile domeniului public şi privat, acest lucru determinând disfuncţionalităţi în modul de administrare. Opţiunea cea mai bună, în opinia auditorilor externi este crearea unui singur compartiment care să exercite atribuţiile în mod unitar, dar care să se ocupe şi de administrarea bunurilor, prin concesiune şi închiriere. Nu există o evidenţă contabilă clară în ceea ce priveşte bunurile, iar cea existentă nu corespunde cu realitatea.”Au fost identificate imobile (terenuri) înregistrate de două ori, cât şi imobile care figurează în evidenţele entităţii audiate cu toate că au fost vândute sau au fost restituite foştilor proprietari”. Unitatea administrativ teritorială nu a stabilit criteriile unitare pentru concesiune, închiriere şi nivelul redevenţei minime. “Ceea ce generează diminuarea veniturilor bugetare ale unităţii cât şi inechităţi între concesionari”. Responsabilităţile de mediu, care cad în sarcina concesionarului sunt definite la modul general. “Neconcretizarea responsabilităţilor de mediu şi neurmărirea îndeplinirii acestora de către concesionari favorizează degradarea mediului înconjurător”. Mai târziu municipalitatea va fi nevoită să aloce fonduri pentru refacerea mediului. De aceea auditorii au solicitat definirea clauzelor contractuale referitoare la mediu, ce revin concesionarului în toate contractele de concesiune care vor fi încheiate începând din acest an. Camera de Conturi a identificat două cazuri în care bunurile imobile din domeniul public şi privat au fost date în folosinţă gratuită în administrarea unei societăţi comerciale constituită cu capitalul unităţii administrativ-teritoriale, Servicii Publice Locale (SPL) şi unei persoane fizice pe baza unui contrat de comodat, încheiat în 2010. “Conform legii acestea nu sunt persoane juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate public ori servicii publice”. În consecinţă au fost pierdute venituri bugetare în valoare de peste 700.000 lei. Consiliul Local Dorohoi a aprobat la sfârşitul lunii octombrie anul trecut, hotărârea prin care s-a abrogat darea în folosinţă gratuită a acestor bunuri, iar SPL urma să încheie contract de închiriere cu municipalitatea. Mai mulţi concesionari nu şi-au achitat redevenţa stabilită prin contract, ceea ce a dus la acumularea unor sume consistente, la finalul anului 2013 înregistrându-se debite de 628.000 lei de la 39 de persoane juridice şi 132.000 lei de la persoane fizice . Comisia a verificat 66 de contracte de închiriere privind terenurile şi contracte care vizau clădiri şi terenurile aferente şi au constatat mai multe deficienţe. „În toate cazurile închirierea terenurilor s-a efectuat în mod netransparent, fără publicitate şi licitaţie publică. Această situaţie are ca efect nestabilirea şi necolectarea veniturilor la potenţialul real al acestei surse de venituri bugetare. Prin practicarea unor tarife de închiriare nejustificat de mici, nefundamentate s-a estimat pentru perioada 2010-2013 nu s-au stabilit creanţe şi nu s-au colectat la bugetul unităţii administrativ-teritoriale venituri din închirirea terenurilor din intravilan de 1.340.000 lei” se arată în scrisoarea Camerei de Conturi. Pentru reglementarea şi rezolvarea problemelor descoperite, controlorii financiari au recomandat Primăriei identificarea tuturor bunurilor din domeniul public şi privat al municipiului care pot fi valorificate pentru a aduce venituri la bugetul local. De asemenea s-a dispus verificarea modului de îndeplinire a obligaţiei de restituire a bunurilor la retur la expirarea contractelor, actualizarea tarifelor de închiriere prevăzute în contracte sub nivelul tarifului de închiriere pentru terenurile din intravilan, dar şi alte măsuri care să ducă la asigurarea legalităţii, regularităţii, eficienţei administrării patrimoniului public. Deja o parte din recomandări au fost puse în practică, alte vor fi duse la îndeplinire cât de curând. Camera de Conturi a dat ca termen sfârşitul lunii februarie 2015 pentru punerea în practică a recomandărilor, apoi va putea verifica fără a anunţa în prealabil administraţia locală.