BOTOȘANI: Copertine pentru stațiile de tramvai

ovidiu portariucMunicipalitatea botoşăneană va realiza copertine în staţiile de tramvai, anunță „Monitorul de Botoșani”. Valoarea proiectului pentru modernizarea staţiilor de tramvai este de 400.000 lei.

„Vom pune nişte copertine. Nu e posibil ca pe timp de iarnă sau vară când sunt călduri mari, ca să nu mai spun toamna când sunt ploi, să stea oamenii în staţiile de tramvai sub cerul liber”, a declarat Ovidiu Portariuc, primarul municipiului.

Conducerea primăriei a realizat şi un proiect de modernizare a transportului public local în baza căruia speră să atragă o finanţare de 28 de milioane de lei.

„În proiectul european sunt prevăzute aceste amenajări, am decis să le facem pentru că până când vom începe lucrările la acel proiect cu finanţare europeană va mai dura aproximativ un an şi jumătate sau chiar doi ani. În momentul când vom monta staţiile noi, aceste staţii modernizate le vom muta la staţiile de transport de la periferia oraşului”, a mai spus Ovidiu Portariuc.

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora