O adolescentă în vârstă de 16 ani a decedat la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc de pe Strada Primăverii, undeva în apropierea Restaurantului „Tex”. Inclusă în sistemul de protecţie a copilului, tânăra locuia într-un apartament împreună cu alte patru fete, toate fiind supravegheate de un instructor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Din motive necunoscute, adolescenta s-a încuiat într-una dintre camere, după care a căzut de la geam. Tânăra s-a ales cu mai multe traumatisme şi a fost preluată de o ambulanţă, care a transportat-o la spital. Cazul se află în atenţia Poliţiei municipiului Botoşani, care încearcă să stabilească împrejurările în care a avut loc incidentul. Ipoteza care se conturează este cea a suicidului. Din declaraţiile celorlalte fete şi a instructorului care le supraveghea a reieşit faptul că, înainte de tragedie, tânăra vorbea la telefonul cu amicul ei, după care s-a retras în cameră, unde s-a încuiat pe interior, după care s-a aruncat de la geamul apartamentului. Potrivit reprezentanţilor DGASPC, adolescenta se afla în sistemul de protecţie de anul trecut, mama ei fiind plecată în Italia. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, adolescenta ar mai fi avut în trecut tentative de suicid, iar din decembrie 2014 se afla sub tratament cu antidepresive. „Chiar astăzi s-a purtat o discuţie cu fata şi nu părea să fie probleme. Voi merge şi eu la spital să aflu ce s-a întâmplat”, a declarat Dan Şlincu, directorul DGASPC Botoşani.