0:00

Borlești, schimbare de viceprimar cu accente penale, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Comuna Borlești, cunoscută ca fiind una cu oameni gospodari, are un consiliu local cel puțin exotic. Ședința de ieri, cu câteva proiecte obișnuite pe ordinea de zi, a fost agrementată cu de toate. Țipete, acuzații, invective, invitații și trimiteri spre moși-strămoși, toate în fața unor reprezentanți ai presei chemați să susțină puncte de vedere pertinente.

Majoritatea din Consiliul Județean, formată, în ordinea numerelor de pe tricou, din PDL, PSD, PP-DD, a fost reprezentată la nivel înalt de dl. consilier județean Ciprian Șerban, președintele PP-DD Neamț. Împreună cu consilieri.

S-a văzut de la început că există două tabere. Una foarte convinsă că ceilalți trebuie să țină ciocu’ mic, formată din consilierii majorității județene, în frunte cu Daniela David și Vasile Puică. Cealaltă, la fel de convinsă că trebuie să țină ciocu’ mare, reprezentată prin Vasile Iliuță, de altfel primar ales pe listele PRM. Dna. David, în calitate de președinte de ședință, a aruncat pe masa discuțiilor propunerea de schimbare a viceprimarului Gheorghe Savin. În acel moment, primarul Iliuță s-a revoltat, pe motiv că doar el și numai el poate propune ordinea de zi, că e o ședință ordinară pe care el a convocat-o și că n-au decât consilierii – care vor – să facă o extraordinară. Dna. David nu și nu. A parat, argumentând că și altă dată s-au mai introdus pe ordinea de zi chestiuni urgente, iar consilierii nu s-au opus. Primarul a contracarat și i-a amintit doamnei despre oareșce contracte de natură penală, pe care le-ar fi obținut prin fals. Replica a venit imediat: ”O să vă alegeți cu un dosar de calomnie! Sunt atâția martori aici!”

Primarul n-a fost deloc intimidat și a spus-o: ”Vreți să schimbați un viceprimar pe care l-au ales 5.000 de oameni la Revoluție și să puneți în loc unul penal, pe care l-au ridicat ieri pentru trafic cu mașini!” Din capătul celălalt al mesei a țâșnit în picioare consilierul PSD Puică: ”Ce te interesează pe tine problemele mele personale?!”

”Ai fost ridicat sau n-ai fost ridicat? Hai, recunoaște, aicea!”, i-a trântit-o Vasile Iliuță.

Un consilier PP-DD, îmboldit de prezența șefului în sală, s-a ridicat de lângă Puică, adresându-se primarului: ”Dezinformați! Am fost sunat aseară că Puică este arestat!”

”Ce, te-am sunat eu?”, l-a întrebat primarul.

PP-DD-istul s-a întors spre șef, a dat din umeri a limită de competență și s-a așezat la locul lui.

Puică a ținut să arate că e pregătit pentru funcția de vice și i-a bătut obrazul primarului: ”Ai văzut ce primărie au la Rediu și la Piatra Șoimului? Ai dus asfalt în pădure, să faci teren de sport”.

Primarul: ”Vă invit să vedeți ce bază sportivă am făcut fără nicio cheltuială de la bugetul local!”

Puică: ”Ai făcut un singur proiect, pe GAL, și nici ăla nu ți s-a aprobat”.

Demonstrativ, primarul a luat telefonul, a sunat și a spus tare: ”Unde sunteți, dom’le? Veniți să demonstrați că proiectul pe GAL este bun și eligibil”

N-a venit nimeni, cel puțin nu cât am stat noi.

Într-un moment de respiro, doamna David a reușit să se facă auzită: ”Domnu’ primar, dacă nu vă liniștiți, vă evacuăm din sală!”

Nu s-a liniștit nimeni și nici n-a plecat nimeni. Pe un fundal sonor, orchestrat de interese de partid(e), dna. David a citit ceva care semăna a proiect de hotărâre de consiliu local. În respectiva hârtie, se vorbea despre schimbarea viceprimarului (nu revocare, schimbare direct prin HCL, deși e greu de crezut că în aceeași hotărâre se putea desemna și înlocuitorul), despre rezultatul votului secret – care nici măcar nu începuse – li despre caracterul de urgență al schimbării. Propunerea doamnei a trecut cu 8 voturi din 15. S-a trecut cu îngăduință peste forme procedurale. În definitiv, consilierii din Borlești au dovedit că urmăresc cu atenție ședințele de Consiliu Județean și s-a trecut la votul secret. Buletinul de vot vorbea inițial tot despre schimbare. Cabina de vot a fost holul, unde, din când în când, mai intra cineva, mai treceau ziariști, totul pentru a asigura caracterul secret și democratic al votului. S-a ținut cont și de pix. A fost ales unul printr-o consultare democratică în pauza de realizare a buletinelor de vot.

În aceeași pauză, au continuat discuțiile principiale, parte din ele purtate afară, între consilierii dornici de schimbare, între șeful PP-DD și presă, parte din ele purtate înăuntru, între adepții primarului și parte a opoziției. Concluzia a exprimat-o unul dintre opozanții moderați din sală, suficient de tare ca s-o audă și presa: ”Haideți, măi, oameni buni, măi! Noi ne certăm aici și doar știți că dup-aia ne întâlnim la un pahar de vin”. S-au auzit mai multe murmure aprobative, apoi s-a trecut la vot. Ce a urmat a fost o ședință de consiliu normală, în care a fost schimbat viceprimarul vechi cu unul nou, care are de dat lămuriri cu privire la o mașină care i-a fost reținută după un control al Direcției Generale Anticorupție.

Valentin BĂLĂNESCU

P.S.: Întrebat în legătură cu mașina, dl. Puică n-a negat că i-a fost luată, a explicat ceva de Interpol, cum că de-acolo vor veni lămuririle și a arătat cu degetul spre Vasile Iliuță, cum că de la el i s-ar trage. Exact aceeași explicație o dădea și dna. David, când cu firmele care au beneficiat de ”subvenții cu dichis” de la AJOFM.

Articolul precedentDemiterea şefei Ambulanţei, ziua de după… 18 ani, 5 luni și 28 de zile
Articolul următorProgramul oficialităților de Ziua Națională

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.