Bolnavii cu hepatită au acces, din nou, la tratamentul fără interferon

Medicamentele fără interferon sunt disponibile, din nou, după jumătate de an, pentru tratarea bolnavilor de hepatită cronică și ciroză hepatică. Noile scheme de tratament și medicamentele incluse au fost publicate în Monitorul Oficial din 4 februarie 2020. Se preconizează ca în jur de 17.600 de bolnavi eligibili din toată țara, dar și – pentru prima dată – 100 de copii cu vârste începând de la 12 ani să poată beneficia de tratamentele fără interferon, care au o rată foarte mare de vindecare. Lipsa medicamentelor în ultima jumătate de an a fost cauzată de negocierile care s-au finalizat luna trecută cu încheierea de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a contractelor cu furnizorii.

Bolnavii cu hepatită au acces, din nou, la tratamentul fără interferonÎntrucât în judeţul Neamţ nu există centru de tratament, statisticile, atâtea câte sunt, se referă la cei câțiva bolnavi care au fost diagnosticați aici, inițial. Ultimele date sunt din prima jumătate a anului 2019, când au fost diagnosticate doar două pesoane cu hepatită virală C, la care se adaugă 3 persoane diagnosticate în anul 2018, alte 6 cazuri din anul 2017, câte 3 cazuri în anul 2016 şi în anul 2015, potrivit Direcției de Sănătate Publică Neamț. Pentru tratamentul fără interferon, bolnavii adulți au la dispoziție centrele de gastroenterologie și de boli infecțioase din Iași și Suceava, pentru zona Moldova, în vreme ce copiii sunt tratați la Iași. În țară sunt medici în contract cu casele de asigurări de sănătate din 16 județe, pentru adulți și în 10 județe (Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Timiș) plus București pentru copii. Tratamentul fără interferon pentru bolnavii cu hepatită C a fost implementat în țară în anul 2015. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...

Căutările bărbatului dispărut în Lacul Izvorul Muntelui continuă. Victima nu a fost găsită

Operațiunile de căutare a bărbatului dispărut în Lacul Izvorul...

FOTO. Suspect de trafic internațional de droguri arestat la Bacău

Un bărbat de 38 de ani a fost reținut...

Patru persoane au fost reținute după furtul unor baloți de fân

Patru persoane au fost reținute de polițiștii nemțeni, fiind...

VIDEO-FOTO. Accident la Săvinești

Un accident a avut loc în această după amiază,...