CHIULANGII 2În timp ce se vorbeşte despre posibilitatea unei noi greve în învăţământ, o parte dintre elevi protestează şi ei într-un mod tradiţional: chiulesc de la ore. Dovada este făcută de poliţiştii din Piatra Neamţ şi Roman care pe parcursul lunii noiembrie au deja un bilanţ semnificativ, 195 de elevi identicaţi, legitimați și îndrumați către unitățile de învățământ la care sunt înmatriculați.

Dacă citeşti cu atenţie comunicatul îţi dai seama şi unde au fost găsiţi: 34 de operatori economici din zona adiacentă unităților de învățământ au fost instruiți cu privire la interzicerea comercializării de băuturi alcoolice și tutun minorilor, precum și cu privire la interdicția de a permite accesul minorilor în sălile de jocuri de noroc“.

CHIULANGII 1În traducere, este vorba despre baruri şi săli cu jocuri de noroc, unde minorii, chiar şi în afara orelor de curs, nu au acces din punct de vedere legal. Teoretic, este interzisă comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, contravenţii care se sancţionează cu amendă de la 100 la 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii. Şi accesul minorilor în sălile de jocuri de noroc, precum şi participarea acestora la orice tip de joc de noroc se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Dată fiind, probabil, apropierea sărbătorilor de iarnă, nu s-au dat sancţiuni, au fost sesizate şcolile, Inspectoratul Şcolar şi, pentru conformitate, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.

florentina lucamoise“Este o acţiune comună a Inspectoratului Şcolar cu Poliţia, am anunţat încă din septembrie că, pe întreg parcursul anului şcolar, vor avea loc astfel de acţiuni de control. Oricum, 195 de elevi este un număr îngrijitor. Noi comunicăm şcolilor care iau măsurile legale şi informează părinţii. Din păcate, în privinţa barurilor şi sălilor de noroc aflate în proximitatea unitatăţilor de învăţământ, noi putem doar să tragem un semnal de alarmă!”, a declarat Florentina Luca-Moise, inspectorul general şcolar al judeţului Neamţ.

Angela Croitoru

Articolul precedentJUNIORI Victorie și egal cu juniorii LPS Iași pentru CSM Ceahlăul Piatra Neamț
Articolul următorO femeie căzută de pe schelă la Bicaz, a fost dusă la Spitalul ”Sf. Spiridon” Iaşi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.