Biciclist în comă, după ce-a fost lovit de o autoutilitară

Un bărbat, de 57 de ani, din comuna Horia, a fost transportat la spital, în comă de gradul II, în seara de 24 octombrie, după ce-a fost lovit de o autoutilitară, în timp ce circula pe Drumul Județean 207C, din localitate. Polițiștii au stabilit că la volan se afla un tânăr, de 20 de ani, care se deplasa dinspre Roman către Cotu-Vameș și, la un moment dat, a acroșat biciclistul, care mergea în aceeaşi direcţie. ”În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul de Urgenţă Roman, unde a primit îngrijiri medicale”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț. ”Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...