BICAZ: „Să fim uniți și să ne respectăm valorile istorice!”

bicaz zi nationala 2015 06La monumentul eroilor, din Bicaz, marți, în prima zi de iarnă, aproximativ 100 de bicăjeni, alături de autoritățile locale au participat la manifestările dedicate Zilei Naționale a României.

În prima parte a manifestărilor autoritățile locale au depus coroane de flori în cinstea eroilor, s-a intonat imnul României, iar după un moment de reculegere, preotul Gheorghe Mihalache a oficiat  o slujbă TeDeum și de pomenire a eroilor trecuți la cele veșnice.

Prezent la momentul solemn a fost și primarul orașului, Nicolae Sălăgean, care a ținut o cuvântare despre însemnătatea Zilei Naționale.

Actul istoric, desăvârșit la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, ne obligă și în prezent, după 97 de ani, să privim cu mare responsabilitate moștenirea pe care o avem de la întemeietorii României Mari, responsabilitate de care nu ne putem dezice. Aceea de a ne ridica la valoarea și înălțimea înaintașilor. Prin urmare, avem datoria să dovedim că prin eforturi personale, solidaritate civică și responsabilitate patriotică suntem capabili să transmitem generațiilor viitoare mesaje noi, în spiritul celor care au animat generația Marii Uniri. Să fim uniți și să ne respectăm valorile istorice, trecutul și tradițiile! Să fim mai buni, să fim mândri de țara noastră, să o iubim și să-i învățăm și pe copiii și nepoții noștri să o iubească!”, a spus primarul Sălăgean.

În continuare, în sala mare a Casei de Cultură din Bicaz, a avut loc un spectacol cultural-artistic în care elevii Școlii Gimnaziale, pregătiți de prof. Geta Vasilache, au oferit spectatorilor un impresionant concert de cântece patriotice. Pe scena din Bicaz a mai urcat și cunoscutul profesor de istorie Dragomir Oprea, ce a evidențiat valențele istorice ale acestei zile, secondat de două eleve de la Liceul „Carol I” din Bicaz. O suită de cântece folk a fost oferită ascultătorilor de toate vârstele de către interpreții Cristina Marin și Marius Coșerariu, iar la finalul spectacolului scena a fost acaparată de prezența agreabilă a ansamblului folcloric, coordonat de coregraful Petruț Popovici. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Bacău O femeie a murit într-un incendiu pornit de la o lumânare aprinsă!

Ziua de sâmbătă, 18 aprilie, a început cu un...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

Moarte suspectă la Roman-Neamț

Un romașcan în putere, de 58 de ani, a...

Protecția Consumatorilor Neamț – amenzi de 95.000 înainte de Paște

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț a efectuat verificări...