Bicaz Chei: Pietruiri de toamnă, la Ivaneș

 orasul bicaz

Comuna Bicaz Chei, străbătută de două drumuri importante în zonă – drumul național Piatra Neamț – Gheorghieni și drumul județean Bicazu Ardelean – Dămuc – Lunca de Jos (Harghita) – va beneficia, în perioada imediat următoare, de o nouă campanie de pietruire, de această dată în satul Ivaneș. „Aș fi vrut să am toate drumurile din comună asfaltate, însă problemele cele mai grele le avem pe drumul comunal care duce în satul Bârnadu, pentru că, după fiecare ploaie mai consistentă, balastul este cărat de ape prin diverse locuri. În ultima vreme, am derulat un proiect important, care a cuprins asfaltarea drumurilor comunale, dar și modernizarea căminului cultural, investiție aflată în ultima fază de execuție”, a declarat Gheorghe Oniga, primarul comunei Bicaz Chei. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

A încercat să evite un câine și s-a răsturnat cu mașina într-un lan de porumb

Un tânăr în vârstă de 18 ani a ajuns...

Tânăr arestat după ce și-ar fi agresat și amenințat tatăl

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din...

Vreme schimbătoare – caniculă urmată de ploi

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Salvamontiștii intervin pentru salvarea vieții unei persoane în Munții Tarcăului

O echipă de salvatori montani, din Baza Durău, intervine...

Reținut de polițiști. A fost prins băut la volan după un accident

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din...