Problema câinilor fără stăpân care hălăduiesc pe străzile Bicazului are șanse reale de rezolvare, după ce la nivelul autorităților locale subiectul a fost intens dezbătut. Potrivit edilului Bicazului, Nicolae Sălăgean, cei aproximativ 100 de câini comunitari, câți apar în scripte, ar urma să fie preluați de Societatea Salubritas din Piatra-Neamț. Nu înainte însă ca acestă societate să-și pună la punct padocul și să încheie un contract cu administrața locală din Bicaz. Totuși, rezolvarea acestei probleme are costurile ei. Per cap de patruped se va scoate din buzunarul bugetului aproximativ 500 de lei. Așa cum ne-a explicat primarul Nicolae Sălăgean, acești bani acoperă mai multe cheltuieli. „În primul rând, vorbim despre prinderea lor, apoi de transportul lor la adăpost. Acolo vor fi vaccinați, îngrijiți și hrăniți. După 14 zile, potrivit legii, dacă nu vor fi adoptați, revendicați, aceștia vor fi eutanasiați și apoi transportați pentru a fi incinerați.” La fel ca și în alte zone ale județului, la Bicaz, câinii fără stăpân s-au înmulțit pe fondul celor care i-au abandonat acolo, dar și a locuitorilor care le-au purtat de grijă, fără să-și asume responsabilitatea adoptării lor. Problema a escaladat după ce, la începutul acestei luni, un copil din Bicaz a fost mușcat de un câine fără stăpân, producându-i micuțului răni grave la față. (M.T.)
Acasă NEAMȚ Administrație Neamț Bicaz: Câinii fără stăpân ”așteaptă” finalizarea investițiilor la Salubritas Piatra Neamț