0:00

Bicăjenii, buni de plată pentru lucrări dinaintea alegerilor locale din 2012, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiLa Bicaz, în ședința de Consiliu Local care a avut loc, săptămâna trecută, după ce au fost supuse spre aprobare aproximativ 20 de hotărâri, primarul a prezentat în timp „record” ceea ce se cheamă ”Raportul anual al primarului pentru 2015”. „Record” ce a fost stabilit datorită trimiterii pe care edilul a făcut-o către site-ul instituției. „Raportul poate fi vizualizat pe site-ul Primăriei, de către oricine dorește să facă acest lucru. Așa cum era normal a fost postat, la fel cum au fost și celelalte din anii trecuți”, a subliniat primarul Sălăgean. Potrivit raportului, realizările bugetare aferente anului 2015 s-au situat la nivelul de 14.449.082,82 lei, superioare celor din 2014 cu 21,8%. Dintre aceștia, cei mai mulți au fost alocați capitolului Învățământ – aproximativ 5.800.000 de lei. La capitolul Investiții realizate/finanțate din bugetul local, așa cum reiese din documentul oficial, s-au făcut următoarele:

  • realizare branșament rețea apă și canal locuințe ANL – str. Barajului – 153.549 lei
  • extindere rețea electrică și racordare stație pompare canalizare blocuri ANL 17.600 lei
  • istematizare pe verticală și căi comunicație blocuri ANL – str. Barajului – 109.710 lei
  • proiectare instalație utilizare gaze naturale blocuri ANL – str Barajului – 10.500 lei
  • echipamente și amenajare loc de joacă pentru copii – cartier Dodeni – 50.000 lei
  • achiziție autoutilitară stins incendii – 117.800 lei întocmire documentație pentru reabilitare str. Izvorul Muntelui (L= 1.364 ml) – 12.000 lei
  • achiziție și montaj stații autobuz – 20.000 lei
  • servicii proiectare, expertizare și studii pentru îmbracăminte asfaltică ușoară, str. Bistriței – 21.550 lei
  • achiziție și montaj centrale termice la Bibliotecă + parter bloc ANL centru – 14.620 lei
  • realizare ansamblu Mihai Eminescu – 153.281 lei
  • realizare branșament electric patinoar – 76.209 lei
  • elaborare PUG 165.000 – lei
  • proiecte strategie de dezvoltare locală – 78.306,00 lei
  • investiții/dotări Spitalul orășenesc – 1.380.973,39 lei din care: – înlocuire tâmplărie – 239.547 lei -dotări aparatură – 1.141.426 lei
  • realizare/extindere rețele iluminat public pe străzile: G. Adalbert, Bistriței, acces cimitir Mărceni – 60.000 lei
  • reabilitare punte Capșa-Crivaia – 28.000 lei

Ce este și mai interesant, în același raport se menționează faptul că, tot în 2015, a fost rambursată (rată credit + dobândă) din creditul angajat în prima parte a anului 2012 suma de 508.342,22 lei, bani care au fost plătiți tot pentru lucrări de investiții (asfaltări străzi și pavaje trotuare), lucrări efectuate înainte de alegerile locale din vara anului 2012”. Raportul integral poate fi  vizualizat AICI. (Marian TEODOROF)

Articolul precedentDe 3 ori victimă: accidentat, bătut de şofer şi lăsat în şanţ
Articolul următorPSD Târgu Neamț critică comportamentul consilierilor PNL
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.