Bibliotecă „Mihai Eminescu” Bicaz, locul unde cultura și educația își dau mâna 

Biblioteca din Bicaz rămâne aproape singurul loc prin care trăiește orașul din punct de vedere cultural și nu numai. Numai în perioada care a trecut din luna octombrie au avut loc trei evenimente care merită consemnate.

  • La începutul lunii, la inițiativa învățătoarei Narcisa Petronela Mocanu, de la școala „Regina Maria” Bicaz, biblioteca a găzduit o lecție deschisă cu cu elevii clasei a IV- B. Tema lecției a fost ” copii și cartea”, accentul punându-se pe importanța cititului care ” este temelia educației și a dezvoltării unui limbaj dezvoltat” . La finalul lecției gazdele Mariana Calinescu și  Elena Tofan au oferit copiilor dulciuri.
  • O lansare de carte „Trecute vieți de regi și regine” a cunoscutului profesor de istorie Dragomir Oprea a avut loc pe 13 octombrie. Au participat la lansare foști, liceeni , profesori, persoane iubitoare de frumos, cultură și istorie. Invitat special, prof. dr. Daniel Dieaconu, evenimentul fiind marcat un minirecital al familiei Dumitru și Cristina Marin. Dragomir Oprea nu este la prim apariție editorială, publicând și volumele ”Durerea vine de la răsărit” , „Doamne ocrotește-i pe români”, ” Însemnări despre România de ieri și de azi” și „Secolul XX , veacul însângerat al românilor„.
  • Elevii claselor a VIII-a de la Școala ”Regina Maria” și liceenii de la Liceul ”Carol I” din Bicaz au avut prilejul de a participa pe 12 octombrie la o dezbatere despre responsabilitate și libertate, unde invitat a fost jurnalista de investigații Carmen Dumitrescu. Jurnalista s-a declarat încântată de faptul ”că unii elevi au stat pe jos în sala doar ca sa o audă vorbind, și a conchis că aceștia au nevoie de oameni care să vorbească deschis cu ei și fără fițe în cap, pentru a discerne între adevăr, semi-adevăr și minciună în legătură cu interacțiunile intime„. Carmen Dumitrescu a donat bibliotecii cartea „Cei care nu mint”.

Ana-Maria G.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...