Jandarmeria Neamţ a făcut, miercuri, 14 octombrie, o donaţie de 70 de volume Bibliotecii din Bicaz, spre folosul elevilor care vor trece pragul sălii de lectură. Cărţile au fost adunate, timp de două luni, atât de la veterani de război, cât şi de la foştii angajaţi ai IJJ Neamţ, aflaţi acum în rezervă. Este vorba despre volume de beletristică, compendii de medicină, dar şi despre cărţi de poveşti.
„Gestul făcut de dumneavoastră nu face decât să mă ambiţioneze şi mai mult să mă ocup de această comoară a cărţii şi sper ca elevii, clienţii fideli ai acestei biblioteci, să fructifice din plin fiecare zi, oră sau minut în care studiază aici, în Biblioteca Mihai Eminescu din Bicaz”, a afirmat bibliotecarul Ion Asavei.
Tot miercuri locotenentul Marius Gămănuţ, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ, a fost prezent la Liceul „Carol I” din Bicaz alături de 60 de elevi cărora le-a prezentat mai multe materiale pentru prevenirea delincvenţei juvenile, a absenteismului şcolar, a consumului de alcool sau a substanţelor periculoase. De asemenea, ofiţerul le-a explicat elevilor care este diferenţa dintre contravenţie şi infracţiune şi care sunt riscurile la care se expun dacă frecventează anumite medii sau acceptă anturajele dubioase. (C. MIRCEA)