Bețianu în locul lui Leoreanu, Leoreanu câștigă

vasile betianu pdl roman

Conducerea interimară a PDL Neamț a fost prezentă, ieri, la Roman, pentru a-l “unge” oficial pe romașcanul Vasile Bețianu în funcția de președinte al Organizației. Alexandru Drăgan, nu a ratat ocazia de a-l critica pe fostul președinte – primarul Laurențiu Leoreanu pentru “răul făcut partidului care l-a propulsat de două ori în funcția de edil”, dar cu precizarea, mai pe final de discuții, că vede o colaborare ca parteneri sau chiar o alianță într-un alt viitor.

Primarul dvs a făcut o mișcare populară

“Primarul dv. a făcut o mișcare populară și a părăsit partidul care l-a propulsat de două ori în funcția primar și s-a dus către PMP. Aveți un primar destoinic, să-i dea Dumnezeu sănătate, se luptă pentru oraș. Și eu sunt primar și îl admir, dar, din păcate, ne deosebește ceva: nici pe vremuri de furtună sau de drag, eu nu am plecat dintr-un partid în altul. El are o vârstă și probabil devine “politician”. Eu numesc politicieni pe cei care se duc în mai multe partide. PDL la Roman are o tradiție destul de frumoasă, a avut numai victorii. Sunt convins că vom obține rezultate la europarlamentare destul de bune, chiar dacă primarul dvs a trecut la alt partid. Noi ne-am întâlnit, am discutat, nu ne reproșăm nimic, așa este viața, mergem înainte. Am speranța că domnul Bețianu va demonstra, mai ales în aceste alegeri, că PDL este un partid de viitor”, a declarat Alexandru Drăgan.

Vasile Bețianu, propus de consilierii PDL

Vasile Bețianu, președintele interimar al PDL Roman, locuiește în municipiu din 1978, când a fost repartizat la Chimie. Este acum căsătorit, are doi copii majori și ocupă în prezent funcția de director de producție la Municipal Locato Serv, societate a Consiliului Local.

“Nu am alergat niciodată după funcții, nici administrative, nici politice. Am preferat să muncesc și – dacă munca mea a fost apreciată – am cules și roadele. Nu vă ascund că mi-a fost foarte greu să accept funcția de președinte la Roman, mai ales că sunt un om care am cunoscut îndeaproape activitatea domnului Leoreanu, evoluția sa ca om politic și sunt conștient că va fi foarte greu să duc mai departe partidul după dumnealui. Pentru organizația locală este un moment greu. Vom face o evaluare a situației, să vedem exact cu cine plecăm la drum”, a declarat noul președinte democrat-liberal.

Întrebat dacă zvonurile conform cărora, fiind propus ca președinte al PDL tocmai de consilierii care fac parte din echipa lui Laurențiu Leoreanu, ar fi omul primarului, Bețianu a răspuns: “Am discutat cu toți consilierii, propunerea a venit de la consilieri locali. Ce să răspund? Trageți singuri concluzia. Eu am făcut un pas în spate, provin din PD, am lăsat pe cei mai tineri în față”

Claudia MATEI

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...